Flori de iarna

Iarna mea este de un fel aparte, a inceput inainte sa inceapa iarna de afara, este mai rece si mai necrutatoare decat gerul iernii adevarate. Si, pentru ca ninge des si pentru ca este frig cu adevarat, imi ingheata mainile si nu pot scrie. Gandurile sunt multe si navalnice, se aduna, se ravasesc, se razvratesc si vor sa fie spuse, dar literele nu se lasa randuite, ingheata si se sparg in litere mai mici si fara inteles.

Stau in mijlocul iernii si, pentru inceput am incercat sa ma misc, sa merg, sa zbor, sa ma agit, dar am inghetat si mai tare. Si atunci am realizat ca este una din acele ierni in care eu mai bine stau si privesc cum ninge, stau si astept sa vina prima sanie sau primul tren, cine stie ce fel de masinarii reusesc sa razbata prin zapada – mai bine raman pe loc si privesc cum ninge, gasesc printre fulgi si printre nameti florile iernii acesteia si margele de lut ascunse sub zapada. Imi amintesc ca am mai trait ierni ca aceasta sau chiar mai grele, au mai nins multe feluri de zapezi, iar linistea a fost de fiecare data salvatoare. In iarna asteptarii mele rasare pana la urma soarele. Daca am suficient de multa rabdare si daca am suficient de multa credinta. Si daca ma bucur foarte mult de iarna care a venit si ii gasesc ascunse sub zapada florile. Multele flori. Semn de trecere si de bucurie. Semn de viata si de lumina. Semn de zambete si de joc. Semn de copilarie si de uitare, de speranta si de soare.

Red rose

Another red rose

Water lily

Fresh flower

Violet

Ruffled flower

Different poppy

Red poppy

Happy flower

Green flower

Purple

Purple

Purple

Calutul fermecat

Colierul pentru Ilinca l-am facut acum ceva vreme, cand ea si-a serbat ziua de nastere. Povestea vine acum, cu intarziere.

Calutul fermecat

Ilinca are pe colierul ei, in primul rand, culorile curcubeului, amestecate, imprastiate, cat sa umple o lume. O lume colorata, de copil de poveste. O lume plina de flori, crescute in pajisti cu iarba inalta, o lume cu mingi colorate si baloane zburatoare, o lume populata de buburuze, fluturi, trandafiri salbatici si motive geometrice. Care dau forma unei lumi in continua miscare si expansiune. Lumea ei, pazita de  unicornul magic, se mareste in fiecare zi. Se intinde pe taramurile cunoasterii de sine si de ceilalti.

Calutul fermecat

Pe cararile lumii mari, Ilinca paseste alaturi de unicorn. Ea este printesa pazita de unicorn. In povestile si in picturile medievale, unicornul, fiinta magica si nepamanteana, il reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu. Cel ce apara si insoteste pasii nostri, ai tuturor. Iar pe ai copiilor si ai printeselor-copii in primul rand.

Calutul fermecat

In marea aventura a vietii, prin gradina plina de flori, de culoare, de fluturi, de buburuze, de mare albastra, de ceruri nesfarsite  si de atatea necunoscute, prezenta lui, a unicornului,  este sigura. Aripile lui, insotind zborurile line ale copiilor, il pot face repede nevazut ochilor straini. Dar el este acolo, vazut si stiut numai de ochii copiilor. Cu unicornul alaturi, copiii cresc curajosi, puternici, generosi. Si plini de iubire. Capabili sa daruiasca atat de multa iubire. Fara de care, noi, cu totii, am fi cu mult mai saraci.

Ilinca, zboara si iubeste…Ssttt!….Nimeni nu stie, dar tu stii….Zborul tau de calut fermecat este mereu insotit de tainicul unicorn!

Povestea unui fluturas stralucitor

Este (odata ca niciodata) un fluturas cu aripi stralucitoare. Praful de stele cazuse din belsug in acea seara in care fluturasul a venit pe lume. In noaptea care se strecurase in oras, tacuta, nestiuta de nimeni, venirea fluturasului a urmat rasaritului de luna si de stele. Iar stelele se cerneau ca la inceputul lumii, iar aerul era greu si dens si picurat cu aur. Fluturasul a venit pe lume cu dorul de soare. Luna era acolo, stelele erau acolo, dorul de soare era pretutindeni. 

An tan te

 An tan te…Aripile fluturasului bat aerul puternic si vibrant, zborul lui tinde mereu spre lumina inalta a soarelui. Noaptea este, inca de la inceput, un teritoriu cunoscut si stapanit, iar ziua este permanent de cucerit. Dar pentru el nimic nu este prea greu. Ca intr-o joaca, invata fiecare zbor, fiecare cuvant si fiecare floare. Dar dintre toate florile pamantului, cel mai mult, in drumul lui, fluturasului ii place “sora soarelui”. Sta toropit si cufundat in galbenul inalt si se roteste, o data cu ea, dupa soare.

Ii mai place fluturasului sa ploua si sa treaca ploaia. Si sa iasa, intr-un colt de cer, soarele. Iar peste toata bolta, sa se intinda, misterios si viu, curcubeul. Atat de multe culori ce pot umple aripile si sufletul! Atat de multe povesti si atat de multe zane stau ascunse intre culori! Fluturasul ar vrea sa poata zbura pana sus, sus de tot, ca sa isi poata inmuia usor aripile in lumina…Face zilnic, pentru asta si pentru multe altele, operatii complicate cu cifre, cu cuvinte, cu ape si cu jocuri. Iar intr-o zi va atinge curcubeul. Unele dintre culori si le doreste foarte tare…

An tan te

In acelasi timp, in momentele de liniste si odihna, aripile fluturasului se strang, se aduna, iar sufletul lui toarce ca o pisica. O pisica violet, sub ploaia de stele. Nimeni nu stie ca, uneori, in noptile senine, fluturii se transforma in mate caline, blande, colorate, care torc firul iubirii. Noaptea, mica pisica violet se lipeste de oameni si de lucruri si le spune ca ii iubeste. Ziua, fluturasul este curajos, nazdravan, schimbator, multicolor. Misca nestapanit in jurul lui, valurile de aer si cauta. Drumul spre soare. Ne umple pe toti din jur cu pulbere stralucitoare si face lucrurile sa se intample. Se joaca si canta si zboara. Si nu oboseste niciodata. Doar inainteaza din zi spre noapte, arzand.

An tan te

Totul, si ziua si noaptea, si zborul si linistea, sunt un joc. Sunt pur si simplu. Fluturasul meu ESTE pur si simplu. Si  stie inca sa fie. Iubeste si se joaca. Zboara si nu se explica. Vrea sa stie si sa inteleaga lumina, miscarea, noaptea, stelele, ninsorile, cuvintele, atat de multe lucruri. Vrea repede si asta ii frange, uneori, zborul. Dar numai uneori si pentru putin timp. Pentru ca linistea de noaptea ii reface aripile. Iar drumul si timpul devin iarasi, dimineata, rotunde. Si pline de toate minunile lumii. De toti prietenii si de toate culorile.

Si atunci, pe cercul zilei, se reia zborul si cantecul: 

An tan te

dize mane pe

dize mane compane

an tan te.

An tan te

Am gasit aceasta poezie – daca iti mai amintesti de ea – la inceputul unei carti scrise de o prietena. Cartea se numeste Ce traieste copilul si ce simte mama lui si a iesit de sub tipar la editura TREI. Si aceasta poezie mi-a readus in minte o perioada din viata mea pe care o retraiesc zilnic, de care ma bucur acum mai mult decat atunci cand silabiseam eu:

An tan te

Dize mane pe,

Dize mane compane,

An tan te.

De cand am citit-o fac incantatii toata ziua. An tan te…Iar amintirile vin peste mine. Copilaria se revarsa peste mine. Cu cantece, cu fluturi, cu marea de la Mamaia (care credeam ca este mamaia noastra de acasa), cu jocuri de fotbal, cu Tara, tara vrem ostasi, cu sarituri de coarda, cu vita de vie inflorita peste noapte, cu pepeni mari, verzi si zemosi, cu zambetul mamei atat de bun si de drag, cu mandria tatalui meu cand spunea: Ei sunt copiii mei, desi faceam de obicei tot felul de trasnai, cu motorul masinii pe care il recunosteam de la sute de metri, cand se apropia de casa, cu meciurile de volei in fata verandei cu geamuri, de cei cinci lei saptamanali care erau atat de muuuuultti bani, cu inghetata plina de ace de gheata care se vindea in oras in ziua balciului anual si cate si mai cate.

An tan te inseamna toate astea si multe altele. Inseamna ciorapi pana la genunchi, doua cozi legate cu funde, inseamna genunchii pemanent juliti, cartile citite cu sete, inseamna linistea si credinta copilariei depline, inseamna uimirea ca oamenii mari sunt atat de mari si stiu atat de multe lucruri, dorul de acasa si dorinta de a pleca si de a creste. An tan te spun astazi, venind sa se cuibareasca in bratele mele – si fetele mele. Se duc in lumea mai mare sau mai mica a copilariei lor, traiesc, se bucura sau se intristeaza, apoi vin si se cuibaresc, intra in rotundul bratelor ca intr-un fagure.

An tan te… Tu nu lasi sa mi se intample nimic rau – spune buburuza adesea. Ea stie, intuitiv, ca acolo, la adapostul bratelor de ascund toate buburuzele si toti fluturii copilariei. Ca acolo au ramas toate cantecele si toate incantatiile jocului. Pentru ca acolo, in spatele bratelor facute cerc, inima mea a invatat sa fie mare incat se poata odihni in ea nelinisti mari de copil.

An tan te…canta copiii mei, iar cantecul ma face sa zambesc toata, cu ochii, cu gura, cu palmele, si rotunjeste lutul in bile, le coloreaza si le pune sa se insiruie una dupa cealalta.

Colierul fluturasului meu o sa fie gata peste cateva ore. O sa povestesc mai tarziu cum traieste ea An tan te, Dize mane pe, Dize mane compane, An tan te.

Avem timp pentru toate

Spunea Octavian Paler ca avem timp pentru toate. Si-apoi mai spunea ca avem timp pentru toate, numai pentru tandrete nu. Cand vrem sa facem si asta murim. Nu vreau neaparat sa il contrazic pe Maestru. Cel mai des si cu cei mai multi oameni exact asa se intampla. Si noua ni se intampla adeseori. Ni se intampla frecvent sa vrem, sa ne dorim, chiar sa fim buni si generosi si visatori si….nestiind ca trebuie sa ne oprim macar o clipa din drum si SA FIM, uitam. Uitam cat de mult iubim, cat de mult ne-am dorit, cat am visat, uitam gandul cel bun.

Dar exista speranta. Inca mai cred ca avem timp pentru toate. Pentru vise, pentru iubiri de oameni, de locuri, de graiuri. Avem timp pentru cuvinte, pentru simboluri, pentru intelesuri. Pentru graiuri vechi si graiuri noi, pentru dorul de mari si de valuri. Pentru tot ceea ce ne reprezinta pe noi, aici, pentru zborul inalt, pentru Coloana Infinitului.

Cand am facut siragul de margele, l-am gandit pentru Dorina. Pentru tinerete, curaj, speranta, iubire si noroc. Toate acestea, Dorina are timp sa le traiasca in greaca. De fapt, Dorina le traieste – pe toate – in cateva graiuri ale pamantului. Are timp pentru toate acestea, pentru Octavian Paler, pentru muzica, pentru carti, pentru flori, pentru fotografie. Si din cand in cand cheama la ea valurile. Valurile marilor verzi si ale marilor rosii. Nu stiti care sunt aceste mari? Sunt marile sperantei si marile pasiunii. Si ale credintei in frumusetea zilei de azi in care toate lucrurile incap si in care toate sunt posibile.

In timpul Dorinei mai incap doua fete cu codite, care o iubesc foarte tare. Una este verde si cealalta rosie. Acum cred ca stiti de ce. Mai incap linii drepte si linii curbe pentru ca timpul nu curge intotdeauna la fel. Dar ea stie sa il modeleze astfel incat sa-i ajunga. Si sa infloreasca. Timpul sa infloreasca. De bucuria tandretei care a apucat sa fie traita. De bucuria atator sunete din care este compusa viata ei. De bucuria florilor si a albelor ninsori care cad in gradinile sufletului ei.

Timpul ei este un timp arhaic. Este un timp in care se poate risipi si se poate regasi, totodata. Este un TIMP in care are timp pentru toate.