La multi ani, doamnelor!

La multi ani, doamnele mele! Va doresc soare, putere, iertare, rabdare, cantec, mare, liniste, sinceritate, prieteni, frumusete, copilarie, caldura si, mai presus de toate iubire! Va doresc forta de a iubi si de a darui inainte de orice! Inainte de intrebari, de dureri, de orgolii si de indoieli. Va doresc voua, tuturor femeilor care imi imbogatiti viata in atat de multe feluri, sa lasati in urma tot praful zilelor si sa gasiti intotdeauna dramul de lumina pentru care totul se merita si totul este atat de frumos!

Denisa, Oana, Valentina, Mihaela, Speranta, Dorina, Catalina-Cristina, Lorela, Simona, Irina, Matilda, Maria, Gabriela, Catalina, Adriana,  Claudia, Dana, Olga, Ioana, Gigica, Nicoleta, Corina, Adriana, Cristina, Iunia, Raluca, Ana, Carmen, Brandusa, Cipriana, Daniela,  tuturor, cu la fel de mult drag, va doresc LA MULTI ANI!!! Voua, doamnelor si mamelor, fetelor mele, Maria si Letitia si tuturor femeilor LA MULTI ANI!!!

Jocurile copilariei

Ma joc adesea. Nu stiu daca atunci cand eram copil m-am jucat atat cat ma joc acum. Eram cea mai mare si toti ma investisera cu o foarte mare responsabilitate. Iar mie, atunci, cred ca incepuse sa imi placa. Eram un copil mare si mimam o mare siguranta. Eram capitan de osti peste frati, peste curte, peste copii si peste scoala.

Alte jocuri

Acum insa inteleg ca in viata nu trebuie sa arzi etape. Nu trebuie sa sari perioade care isi au rostul lor si a caror bucurie se cladeste la radacini. Eu am sarit o mare parte din perioada jocului si a jucariilor. M-am crescut repede, chiar am vrut sa fiu mare. Stiam ca mai fusesem mare si imi placea sa imi asum rolul. Spuneam, asa cum spuneau si unii din fratii mei cateodata: “Cand eram eu mare….” si abia asteptam sa pot face acel lucru din nou.

Jocurile copilariei

Dar fiecare stare se cere traita si interiorizata. Ceva care lipseste isi cere intotdeauna plinul si dreptul la existenta. Ma joc acum, asa cum nu m-am jucat atunci, am descoprit placerea lucrului facut de drag si usurinta in a te lasa condus de regulile simple si clare ale jocurilor de copii. Aici, in lumea de joc, lucrurile sunt egale cu ele si cu tine, sunt colorate si simple, iar castigatorul nu conteaza. Si nici nu este mai mare.

Alte jocuri

Indepartez deliberat grijile de om mare si imi las mintea sa coloreze lumea. Inlocuiesc negrul cu roz, cu galben, cu verde. Iar lumea devine minunata. Inflorita, punctata, simetrica si legata la brau cu toate jocurile. Lumea copiilor mei, in care ma intorc, ma retrag si ma retraiesc, ma inconjoara si ma cladeste. Ma bucur de zile si de nopti, sar intr-un picior, cant, alerg, dezbat, sunt prietena si sunt copil.

Jocurile copilariei

Fac greseli pentru ca nu stiu prea bine regulile, dar sper sa imi fie iertate. Copiii iarta atat de usor…si iubesc atat de mult. Iar eu ma straduiesc foarte mult sa invat. Merg pe drumul copilariei insotita de doi mesteri faurari in ale jocului. Merg de mana cu copiii mei, iar drumul se deschide mereu in fata noastra. Cerul este mare cat universul, iarba o coloram imediat, cantecul il cantam cum ne vine in fiecare clipa, iar ziua de maine ramane o necunoscuta, mare cat o minune. Somnul e clar si plin de bucurie in asteptarea desenului si culorilor de maine. Cream si maine un drum, un joc si o zi. O zi care poate fi cea mai frumoasa.

Jocurile copilariei

Vrejul si panza de paianjen

Rasarim, crestem si ne indreptam catre Soare. Asta este povestea. Doar asta. Inflorim flori albe, cateodata negre, ne ies frunze verzi, crude si pline de viata. Vrejul care suntem este pe zi ce trece mai puternic si mai inalt. Uneori este de la inceput, alteori devine argintiu. Ca o carare de urmat prin noapte. Numai frunzele raman verzi, asa cum sunt frunzele. Ca toate binefacerile din viata noastra.

Vrejul si panza de paianjen

Florile vietii noastre sunt inmiresmate, micute si firave. Dar atat de asteptate. Pentru care vrejul trebuie sa creasca, sa isi adanceasca radacinile si sa caute lumina. Unele din florile noastre nu ne ies decat negre. Sunt si ele flori pentru care am imbobocit, pentru care am crescut, pentru care ne-am cautat resurse in toate radacinile. Dar undeva s-a ascuns durerea, iar floarea a iesit patata cu un picur de suferinta. Petalele sunt negre, amintindu-ne mereu de durerea facerii.

Vrejul si panza de paianjen

Inflorim, crestem si vrem sa devenim pe zi ce trece mai oameni, mai puternici, mai siguri. Ne pare ca drumul spre soare este fara intoarcere. Stim sa luam lumina si sa o facem flori. Dar ni se intampla sa uitam ca undeva, ascunsa, la marginea vrejului sta gata sa se teasa panza de paianjen. Panza cea argintie si ea, care inlantuie drumul vrejului. Paianjenul este si va fi acolo mereu.

Vrejul si panza de paianjen

Si daca nu uitam prezenta lui, invatam sa crestem rotund si arcuit, pe langa panza. Invatam sa ne gasim drumul nostru. In afara paianjenului si a panzei lui. Invatam sa ne gasim drumul, sa il facem unic si inflorit, fara sa ne atinga delicata, ispititoarea si periculoasa panza de paianjen.

Vrejul si panza de paianjen

Adrianei, cu mare drag.

Trei zile

Am avut un week-end mai lung si foarte relaxant in care m-am intrerupt des si mult din treburile mele zilnice si am pictat.  Colierele erau acolo, undeva, printre ganduri si asteptau de mult sa iasa la lumina. Stiam cum arata fiecare margica, fiecare frunza si fiecare linie.

Culorile erau peste tot prin casa, iar bilele se rostogoleau de pe canapele si fotolii. Intr-o parte aveam panglicile pentru insirat, in alt loc pensule si borcanase, iar bucuria era  peste tot. La finalul celor cateva zile, am montat totul (pe unele de cateva ori, nefiind de la inceput multumita de rezultat), iar ssentimentul de neastampar a pus iar stapanire pe mine. Vreau alte bile albe, calde si asteptand culoarea. Vreau iarasi culori peste tot, linistea care se lasa peste toata casa, linistea care coboara peste mainile si gandurile mele. 

Iubesc aceasta lume in miniatura, plina de dragoste si plina de oameni minunati, care se contureaza, parca singura, pe bilele de lut. Am in minte, pentru inceput, un om sau o stare, un sentiment sau o culoare, iar bilele ajung sa se insire si sa curga. Sa se rostogoleasca prin viata mea. Odata terminat, pun colierul la gat pentru ca trebuie sa il simt. Daca ma simt bine cu el, atingandu-mi pielea, pipaindu-l si privindu-l la lumina, inseamna ca nu am muncit degeaba. Abia apoi, dupa acest atipic control de calitate pot sa il daruiesc, sa il trimit departe de mine. Abia dupa ce am simtit fiecare bila rotunjundu-se alaturi de celelalte in cercul colierului.

Primul colier este pentru Ioana. Ioana, cea puternica, desteapta si plina de veselie. Pentru care rasul este terapie si un mod de a merge mai departe. Pentru Ioana, ambitioasa, tenace si, in acelasi timp- neexcluzandu-se unele pe altele - calda, alaturi si devotata. Ea este umarul de care se sprijina adesea prietenii la nevoie. Stie sa fie acolo si stie sa vada partea colorata si vie a lucrurilor, faptelor si oamenilor.

Lalele

Iubeste lalelele, verdele, marea, cuvintele, intelesurile si provocarile. Cauta mereu lumina de dincolo de partea intunecata a lucrurilor si vede intotdeauna o portita de iesire. Rasul ei este molipsitor si, adesea, ti se face dor de el. Dor de rasul ei si de ea.

Lalele

La multi ani, Ioana! Sa ramai exact asa cum esti. Tu esti- cum ar zice buburuza mea – laleaua care infloreste cand inca nu-i sigur ca iarna a trecut de tot. Si cu toate astea, nu-i pasa…

Lalele

Al doilea colier este pentru o alta Ioana. Mama lui Martin – copilul randunica. Ea traieste departe, pe tarmuri de mari albastre, adanci si populate de sirene. In calatoriile ei spre casa si acasa (numai ea stie care este una si care este cealalta), pasind de acum cu Martin de mana, va vedea altfel minunile lumii. Caile vor fi rotunde si ciclice pentru a putea intra in timpul copilului ei. Valurile vietii vor scoate cateodata la iveala, din adancuri, buclele aurite ale sirenelor. Iar totul va fi mult mai lin si mai usor de depasit.

Albastru

Dorul de Ioana ma cuprinde asa, rotund si aurit. Mi se face dor de discutiile noastre nesfarsite, de felul ei de a povesti si de a vedea lumea, calm, lin si frumos, de hotararea si linistea cu care paseste pe drumul pe care l-a ales. Mi se face dor rotund si aurit de tot ceea ce lasa in urma ei, dupa ce a fost preajma mea. Lumea este mai buna si mai curata, iar sufletul imi este mai usor.

Albastru

Al treilea colier este pentru Ana, copilul care paseste cu siguranta si incredere in lumea celor mari. Ana este copil si este adult, este si roz si uneori albastra, iar sufletul ei straluceste argintiu in drumul catre a fi MARE.

For Ana

Viata ei este dreapta si colorata, este punctata de buline ce sar, ca niste picuri, de pe aripile buburuzelor. Sper si ii doresc din suflet sa ramana la fel de copil si atunci cand ea va considera ca s-a facut, in sfarsit, mare. Sa nu piarda toata gingasia si candoarea si bucuria pe care ea, spre deosebire de alti copii mari, inca le pastreaza.

For Ana

Ana poarta alaturi de ea un trifoi cu patru foi, argintiu, iar limba oficiala a lumii ei este childish.

For Ana

Ultimele margele le-am adunat intr-un colier care pur si simplu ESTE. Nu a fost facut pentru cineva anume, el este o stare. Aduna in el o gradina cu frunze aurii si ierburile de culori nemaivazute.

Gradini aurii

Aduna pe cateva margele linistea, detasarea, increderea, entuziasmul si incantarea in fata vietii. Starea de gratie este in jurul nostru si se continua in noi. Minunile lumii au aparente nebanuite si foarte rar si foarte putini dintre noi le recunoastem. Dar, crede-ma, se mai intampla. Iar in ultimul timp, tot mai des…Mie cel putin…

Grecia

Dorina mi-a scris: “Doamna profesoara Sfirshi e o doamna aparent firava, cu ochi calzi si blanzi, o adevarata profesionista care iubeste Grecia, limba si traditiile elenilor, care poarta verde, maro, crem…E o doamna discreta, as spune timida la inceput, dar pe care ajungi sa o iubesti in scurt timp pentru bunatatea si zambetul cald si linistitor. Tocmai pentru toate astea, din recunostiinta pe care sincer i-o purtam, ne-am gandit la un colier despre ea si Grecia, despre idei, valori si ganduri pe care le impartim de trei ani…”

Am incercat, astfel,  sa pun pe cateva bile de lut o mica parte din povestea Greciei. Din povestea unei civilizatii. Siragul incepe cu cuvantul OMUL (ο άνθρωπος), are undeva la mijloc cuvantul MAREA( η θάλασσα)  si se sfarseste cu cuvantul LIMBA( και η γλώσσα), toate cele trei notiuni – spune tot Dorina – aparand intr-un eseu de-al lui Seferis, primul poet grec premiat cu Premiul Nobel, acesta considerandu-le simboluri ale continuitatii civilizatiei grecesti.

Grecia

Am mai pictat pe margele maslinul si frunzele de maslin. Si asta pentru ca maslinul este unul din simbolurile Greciei. Legenda spune ca maslinul a patruns pe tarmurile elene in urma disputei dintre Poseidon, zeul marii si Atena, zeita razboiului si a intelepciunii. Fiecare dintre ei isi dorea suprematia asupra unui nou oras din Atica. Poseidon, lovind cu tridentul, a facut sa tasneasca apa sarata din pamant, iar Atena le-a daruit grecilor un mic maslin. Grecii au ales maslinul in defavoarea apei sarate, iar de atunci acesta s-a raspandit in toata Grecia. Iar orasul cel nou a primit numele de Atena, dupa numele zeitei al carei dar l-au preferat grecii. In acest fel a patruns maslinul in viata elenilor, acestia considerandu-l simbol al pacii, al gloriei, al intelepciunii si al fericirii. A fost considerat, totodata, simbol al nemuririi datorita frunzelor lui vesnic verzi si datorita uimitoarei lui puteri de regenerare, dand mereu noi radacini si lastari. Aceasta vesnica reintinerire da ramurilor si trunchiurilor forme  ciudate, ondulate, incolacite, iar batranilor maslini un aspect fantastic, vesnic. Te face sa crezi legendele care spun ca maslinii traiesc de doua mii de ani.

Grecia

Pe o alta margea isi intinde aripile pasarea Phoenix, pasarea mitica, ce renaste din propria-i cenusa. In mitologia greaca ea seamana cu vulturul, doar ca are aripile patate cu purpura.

Grecia mai inseamna valurile marilor, iubirea, traditia, libertatea si linistea oamenilor care le au pe toate astea. Ελλάδα este, privita de pe mare, un tarm nisipos, intinderi de maslini de un verde argintiu si muntii pietrosi.

Grecia

Stiu ca nu am spus totul, stiu ca sunt multe altele care ii incanta pe cunoscatori, dar mai stiu ca am incercat sa pun toata dragostea mea pentru Dorina si pentru Bogdan, toata deschiderea si tot sufletul. Toata inima. Cateva zile am citit si am invatat despre Grecia, despre mitologia ei, despre istoria si traditiile ei. Si m-a fascinat. Pot acum sa inteleg ca ea, Grecia, poate fi pentru cei care o cunosc inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor. Poate fi iubirea de o viata. Poate fi alfa si omega.Poate fi α και ω.

Grecia

Song for her

Ea este inceputul si sfarsitul. Al tuturor lucrurilor. Ea este daruirea si recunostiinta, ea este imprastierea si focalizarea asupra tuturor celor importante. Ea este dragostea, este drumul si este acasa.

Song for women

Ea este ploaia de stele si ploaia de vara, este lumina si intunericul.

Song for women

Sufletul ei se imprastie si se aduna, se daruieste si se inchide in sine ca intr-un fagure. Ea este samanta tuturor florilor ce cresc in sufletele noastre. Ne coloreaza diminetile si ne poate porni in viata cu un singur cuvant.

Song for women

Ea stie sa alunge norii si sa ademeneasca soarele. Sa il cheme si sa il faca stapan peste toate zilele noastre. Stie magii nestiute de nimeni, magii cu cuvinte, cu stropi de speranta, cu drumuri nebanuite, toate amestecate din plin cu iubire.

Song for her

Ea este FEMEIA.

Fumatul – ce risipa!

Astazi m-am lasat de fumat. De fapt, in mintea mea, m-am lasat de mult de fumat. De mult, mult timp, imi aprindeam tigara si visam cu ochii deschisi ca nu fumez. Ca nu imi trebuie.

Si vreau de atat de mult timp sa nu-mi mai trebuiasca pentru ca mi se pare o risipa. Nu fumatul in sine, cat incercarea si lupta de a te lasa. Atata energie care poate fi folosita in scopuri mult mai bune e folosita pentru a nu aprinde o amarata de tigara…Atata neliniste, atata frustrare, atata iritare pentru o tigara…Incerc sa vad lucrurile cu mintea clara si logica si pur si simplu nu inteleg. Inainte de a deveni o urgenta, lasatul de fumat mi se parea o incercare la care ar trebui sa imi supun logica si puterea si independenta. Am vrut intotdeauna sa fiu un om liber, o minte limpede si libera, dar nu eram asa…Nici acum nu sunt inca asa, desi libertatea a inceput sa se vada inca de cand, in mintea mea, am spus ca “eu nu fumez”.

Nu am fumat de 20 de ore. Mi se pare o victorie. Eu fumam 20 de tigari pe zi, adica cred ca exact 20 de tigari nu am fumat. Am castigat cateva ore de viata. O sa imi recastig toata viata. Trebuie pentru mine si pentru toti cei pe care ii iubesc. Trebuie pentru ca avertizarile primite au fost mult prea dureroase. Tatal meu a murit din cauza asta, iar o veche cunostiinta – foarte tanar, de altfel – s-a dus si el. Acum, de foarte putin timp. I-a omorat o dependenta pe care nu au luat-o niciodata in serios. Era si este pentru multi, un mod de viata. “Eu sunt fumator”, spui, adica asa sunt eu, nu altfel. Dar, eu pot fi acum asa si maine altfel.

Am voie, am dreptul si am sansa sa ma schimb.

Sfarsit sau inceput?

Fara sa vreau, intrebarile se aduna in jurul meu. danseaza hore nebune si fara oprire. Nu stiu unde m-as putea ascunde, asa cum habar nu am unde le-as putea trimite si nici cine le-ar putea raspunde. Mi-ar conveni de minune ideea de a avea pe cineva caruia sa i le trimit pe toate. Dar, deocamdata, se pare ca eu trebuie sa le raspund tuturor. Sunt fiinte vii aceste intrebari care asteapta raspuns. Se rotesc, striga, soptesc, cer, vor, nu pleaca si astepta raspunsuri. Ce am terminat, ce urmeaza sa incep? Ce e bun si ce e rau, ce am facut si fac bine, cat si cum pot iubi, ce viitor se intinde in fata mea? Cum construiesc viitorul, ce lumini si ce intuneric primesc in viata mea, ce prieteni am castigat si ce prieteni am pierdut? Ce prieteni reusesc sa pastrez? M-am schimbat, m-am imbogatit sau sufletul imi este mai sarac? Se termina ceva sau incepe o lume? Sper din tot sufletul ca la sfarsitul nenumaratelor raspunsuri pe care va trebui sa le dau, sa mi le dau, sa stiu ce trebuie sa se sfarseasca si ce trebuie sa meraga mai departe. Ce s-a nascut si ce a murit in mine. Ce trebuie sa ramana in urma si ce trebuie sa duc mai departe. Si sper sa fac alegerile bune si datatoare de viata…

Tristete

Cand tristetea vine in valuri peste mine, cand simt ca nu mai pot respira, asa cum mi s-a intamplat astazi, ma concentrez pe lucruri marunte. Incerc sa imi urmaresc pasii, ritmul lor perfect, imi urmaresc mainile facand cele mai banale treburi, imi ascut urechea sa asculte cele mai slabe sunete. Urmaresc, ca acum, degetele mergand ezitante pe taste. Si pot, astfel, merge mai departe. Pot trai ziua de azi, pot privi linistita in ochii care se indreapta spre mine cu speranta si pot sustine speranta, pot pasi spre ziua de maine cu incredere si liniste. Ce va aduce ziua de maine, voi depasi maine, spune mintea mea. Reusesc, facand astfel, sa iau lucrurile pe rand si sa impiedic spaima sa se apropie de mine. Ne cunoastem foarte bine noi doua. Eu si spaima. Si tocmai pentru ca ne cunoastem atat de bine, am invatat sa ne ocolim. Dar pentru ca tentatia fricii este atat de mare, am nevoie de toate gesturile banale si zilnice, de toate simturile mele.

Iar de fiecare data cand asediul spaimei este iminent, ma intorc – pentru a cata oara – la oamenii dragi mie. Ca la niste ancore in furtuna. Dar nu ma intorc la iubirea lor pentru mine ci la iubirea mea pentru ei. Pentru ca eu sunt aceasta iubire pentru ei si inca ceva, de neinteles, pe deasupra.

Un om nou

M-am intalnit astazi, pentru a treia oara, cu un om, cu o femeie pasionata de munca ei si de copiii ei. Este linistita si blanda, iar copiii ei sunt siguri pe ei si foarte buni. Te privesc, ca si ea, cu ochi calmi si deschisi si atenti.

Ea, mama, planteaza flori in gradina blocului alaturi de copiii ei, picteaza tablouri alaturi de copiii ei (pe care le pun pe peretii sufrageriei, nu le ascund dupa aceea) si vrea din tot sufletul sa fie si mama si pedagog si sotie. Vrea sa fie si copil si adult. Dar este, reuseste sa fie in primul rand copil. In rand cu copiii ei.

Am cunoscut astazi, un pic mai bine, un om de care mi-a placut. De care imi place. Iar sa imi placa de un om imi da o stare foarte buna. Imi lumineaza ziua si ma simt mai bogata. Simt nevoia sa multumesc pentru bucuria pe care mi-o aduc anumiti oameni si pentru bucuria ca ei exista. Multumesc.