Continuarea povestilor de toamna

Am promis ca voi scrie povestile care s-au pictat pe margelele de lut in aceste ultime trei saptamani. Nu sunt povesti de toamna neaparat, dar sunt povesti peste s-a coborat un aer de toamna, in lutul lor s-a framantat o adiere de vant, un crampei de nor si un pic de ceata. Si toate astea au venit peste povesti pentru ca eu m-am lasat influentata de toamna. Anul acesta am vazut-o, am simtit-o cu toate celulele, am stiut ca vine inca de cand lumina isi schimbase culoarea. Au fost ani intregi in care toamna ma lua pe nepregatite, nu aveam timp sa simt venirea ei. Iar apoi, cand sa ma bucur de ea, era de mult dusa. Nu vedeam frunzele, nu se scuturau peste mine niciodata. Probabil ca toamna ma scosese din lumea ei. In lumea mea venea prea repede iarna. Iar frumusetea toamnei, ocolindu-ma, ma saracea.

Anul asta este o toamna deplina in sufletul meu, este acolo cu bune si cu grele, cu soare, cu nori, cu frunze, castane, cu dorul de primavara si de vara, cu rosu, verde, galben, cu gradini ascunse, cu flori si fructe, cu abundenta si nelinisti.

Primul colier este My secret garden. Bilele au adunat pe vestmantul lor lucios flori prafuite si ciudate, frunze zburatoare, petale colorate, papadii multicolore, pale zburlite de vant, cotloane tainice si ademenitoare si inima tuturor dragilor ascunsa printre vrejuri. Sunt toate acolo, inainte sa le cuprinda uitarea, negrul. Cel de la sfarsitul si de la inceputul tuturor lucrurilor.

My secret garden

Pe aleile gradinii secrete alearga toti ingerii. Si toti copiii.

My secret garden

Mai sunt printre margele trandafiri. Trandafiri roz sau rosii, prinsi in jocuri si hore de copii, precum si trandafiri colorati, cu margini argintate, adunati pe dantele vechi si brodate.

Old style

Pink roses

Motivele stravechi, populare au coborat si ele agale pe margele. Obsesia ritmului si a formelor exacte a incercat sa stavileasca emotiile toamnei si nelinistea ei. Negre si impletite cu rosu sau intinate in culorile copacilor de pe alei, au temperat vantul si au adus de departe origini si povesti foarte vechi. Povesti care erau acolo, in adanc, fara ca macar, vreodata, sa le banuiesc existenta.

Red

Just etno

Red

Florile au dat navala peste mine, coplesindu-ma si aducandu-mi culoare. Si un mare dor de soare si de tot ce a fost desavarsit. Dor dupa tot ce s-a desavarsit in mine si in jurul meu, in noi toti. Micute, firave, indraznete, exuberante si coplesitoare, simple sau sofisticate, florile toatele au mai inflorit o data anul acesta.

Tamaioare

Campia cu maci

A sunny day

Iar peste campiile pline de flori s-au adunat toamna aceasta norii. Cerul s-a acoperit alene sau grabit cu nori, iar soarele isi albeste lumina si se strecoara catre pamant mai altfel, mai tacut ca in alte anotimpuri.

Cloudy sky

Toamna este stapanitoare si bogata, are culoarea vinului si a aurului. Se ascunde printre frunze si fructe, se asterne peste toate plina de incredere si iubire. 

Autumn

Toamna … Este aici si ne copleseste. Imbina verde si rosu, intr-o armonie perfecta. Si noi amestecam adesea rosu si verde. Si noi suntem atat de diferiti si unii de altii si noi de noi insine. Suntem atat de diferiti in unicitatea noastra! Atat de multe suntem si atat de multe ne compun, atatea lucruri ne dor si atatea ne fac fericiti. Si toate ne alcatuiesc fara indoiala. Si cele dragi si cele mai putin dragi. Si verdele si rosul, si speranta si pasiunea, si dragostea noastra si iubirea celor din jur. Si ceea ce daruim si ceea ce ni se daruieste.

With love

With love

Iar inainte de finalul povestii celei mari, e randul povestilor in alb si negru. Povestile cu lumina si cu intuneric. Povestile in care am amestecat adesea si lumina si intunericul. Oricat am incercat sa le separ, s-au patruns si au creat ceva nou. Ne-au creat pe noi, pe fiecare dintre noi. Au facut ca noi sa fim. Asa cum suntem. Atat de luminosi si atat de intunecati uneori.

Black and white

African style

Peste toate, blajin si aducator de noroc, se deschide “ochiul lui Dumnezeu”.

God’s eye

Povestile toate s-au adunat si au facut o poveste mai mare. O poveste plina de culori, de lut rotunjit intre palme, de bucurie, de toamna, de nelinisti si de oameni dragi. O poveste care astepta sa se scrie. Care stia cum va arata inca de cand a inceput a se scrie. Plina de dragoste.

The begining of the story

Multumesc pentru aceste saptamani pline de poveste. Si mai vreau sa multumesc prietenilor mei care au venit sa depanam impreuna povestea. La Hand Made Hours.

Hand Made Hours

Margelele vor iesi in lume toate. Toate care s-au colorat de trei saptamani incoace. Toate care asteapta cuminti in cutiute si sertarase. Se vor rostogoli fericite spre locul de intalnire.

Vineri, 8 octombrie, incepand cu ora 19.00, la Music Rooms Cafe (http://ro-ro.facebook.com/event.php?eid=129654137084715&ref=mf) va fi petrecere mare cu muzica buna, prieteni si accesorii hand made. Vor fi acolo margele mele, dar si accesoriile textile ale fetelor de la HandMadeWithStyle (http://www.breslo.ro/Shop/handmadewithstyle ).

Va asteptam cu drag si cu multe surprize!

La Paris – prima zi

Am castigat doua bilete de avion pentru un week-end la Paris…Trebuia sa plecam, noi doi, eu si Mica, oricand vroiam, in august. Si am ales weekend-ul 20-22 august. De vineri foarte de dimineata pana duminca foarte tarziu. Un sfarsit de saptamana cat de lung am putut sa ni-l facem.

Am castigat biletele de avion la o tombola organizata intr-o seara de 23 iulie -cred - la Institutul Francez, de catre Librariile Carturesti.

Si am fost si ne-am intors de la Paris. Nu am putut scrie nimic pana acum si dintr-un motiv foarte practic – am fost plecata la Bran, intr-o tabara cu copiii, de pe 23 august, imediat ce m-am intors din Franta. Dar si dintr-un motiv ce tine oarecum de nevoia mea de a asimila lucrurile incet si temeinic, de nevoia imperioasa de a revedea cu ochii mintii totul cu incetinitorul, de a lua clipe si locuri si oameni si de a-i uni din nou intr-un film interior care sa corespunda fiintei mele.

Asa deci, in aceasta saptamana care s-a scurs de la intoarcere, sapatamana pe care am petrecut-o cu copiii prin castelele, cetatile  si muntii de pe langa Bran, imaginile interioare s-au developat, s-au uscat si s-au asezat intr-o ordine fireasca mie si timpului meu interior. Parcurg si acum Parisul la pasul gandului, asa cum cu o saptamana si ceva in urma l-am stabatut la pasul piciorului. Am cunoscut – cat am putut noi in trei zile – un Paris exterior, palpabil. Am cunoscut un Paris batut cu piciorul, plimbat, pipait si gustat, savurat si amanat in unele mici si atat de dulci popasuri pe iarba, un Paris plin de culoare si farmec, cantat, agitat, aglomerat si linistit in acelasi timp, tolerant, babilonian, un Paris cu toate astea si multe altele la un loc.

Am ajuns la Paris la ora noua dimineata. Ca pe niste impatimiti ai calatoriilor cu masina, aeroportul Charles de Gaulle ne-a coplesit. Era pentru prima data cand zburam de capul nostru, in afara tarii. Eu mai zburasem in interes de serviciu si atunci imi aveau altii grija, iar sotul meu mai zburase doar in tara. Asa ca am luat-o incet, pas cu pas, la strabatut aeroportul. Usor, ca si cum nu ne grabea nimic. Iar la ora la care ar fi trebuit sa fim la Gare du Nord pentru a ne intalni cu Cati ( spun imediat cine este Cati), noi abia paraseam aeroportul, urcand intr-un tren RER.

Revin la Cati. Este o fosta colega de facultate de-a sotului meu, care a facut doctoratul la Sorbona si locuieste de zece ani la Paris. Se intorsese din tara de o zi si mai avea cateva zile de concediu. Exact cate ne trebuiau noua si cate a fost ea foarte draguta sa ne daruiasca. Pentru ca orasul vazut alaturi de ea a fost cu atat mai frumos. Fiind istoric de formatie, ca si barbatu-meu, alaturi de ea cucerirea si discutarea si pasirea Parisului, au avut un farmec aparte. Se vedea ca stie si iubeste orasul, il place si alege in cunostinta de cauza sa ramana acolo. Imi povestea ca intorcandu-se acasa de la Sorbona alegea de obicei trasee mai lungi pe liniile de autobuz, numai din placerea plimbarii prin oras. Pentru placerea pura de a privi, de a strabate, isi prelungea calatoria.

Prima zi, dupa ce am coborat la Gare du Nord, inainte chiar de a lasa bagajele (care erau de altfel foarte putine si deloc incomode – cateva tricouri de schimb, periutele de dinti, o a doua pereche de incaltari pentru mine, margelele mele si cele aduse pentru Cati, doua carti si inca niste nimicuri), am plecat cu metroul catre Montmartre. Nu mai stiu sigur cum se numeste statia de metrou la care am coborat, dar cartierul din jurul bisericii Sacre – Coeur este absolut fabulos. Sau este ceea ce imi place mie. Pentru ca, dupa trei zile petrecute la Paris, pot spune cu sinceritate ca ceea ce mi-a placut cel mare tare au fost tocmai stradutele in panta ale cartierului Montmartre, cu case colorate sau albe, sustinute de barne vechi de lemn, glastrele cu flori, cafenelele micute cu mese rotunde la care sunt asezate maxim doua scaune, indreptate catre strada. Mi-a placut, de asemenea, acea atmosfera calma, relaxata si boema care stapaneste colina, in ciuda aglomeratiei, a turistilor si a comerciantilor.  Mi-a placut mancarea, desertul (Mousse au chocolat!), iar cafeaua a fost o delectare. Buna, aromata si tare.

Dupa ce am umblat pe jos cateva ore bune in Montmartre (am fost la Sacre Coeur, am vazut panorama orasului,  apoi pe stradute mai linistite sau mai aglomerate pana la Moulin Rouge), ne-am dus in sfarsit la hotel si ne-am cazat, am lasat bagajele si am plecat catre insulele orasului. Am vizitat mai intai Île  Saint Louis, micuta insula cu case din secolele  XVII-XVIII, cu strazi inguste, mici ateliere si cu cea mai buna inghetata. Am mancat aici, pe insula, cea mai buna inghetata. De la Amorino. Este o inghetata italieneasca (bineinteles!), comparabila cu ce am mai mancat undeva, mai sus de Lago di Guarda, in Italia, intr-o gelaterie, veche de trei generatii. Dar, daca ajungeti la Paris, merita cu prisosinta sa incercati inghetata de la Amorino. Iar mancata pe malul Senei, alaturi de oameni dragi, este o minune…

Am trecut apoi podul catre Île de la Cite. Aici strajuieste impozanta Catedrala Notre-Dame de Paris. Mie mi-a amintit de cartile copilariei si ma tot intrebam pe unde se furisa si de unde privea in piata cocosatul. Stiti voi care si stiu si fetele mele din filmul de desene animate. Dupa ce am strabatut si insula mai mare, am traversat Sena si am poposit pe iarba la poalele turnului din care in noaptea Sfantului Bartolomeu, au fost aruncati peste 2000 de hughenoti, din ordinul Caterinei de Medici, acum aproape 500 de ani. Aceste pauze pe iarba, dupa multi kilometri strabatuti pe jos, au fost unele dintre cele mai mari placeri ale celor trei zile. De multe ori luam si cate ceva de mancare si faceam un mic picnic ad-hoc. Nefiind pregatite dinainte, acestor mese la iarba verde, spre deosebire de cele ale vecinilor nostri de iarba, le lipsea sticla de vin.

Inainte de a ajunge la metrou, am vazut ciudatul si extravagantul Centru Pompidou si Atelierul Brancusi. Si multi, foarte multi oameni. Printre care si unii romani facatori de scrumiere si de baloane de sapun.

Cam atat despre prima zi la Paris. Pasul gandului trebuie sa se opreasca, asa cum si pasul nostru s-a oprit, obosit si coplesit de frumusetea si intinderea unui oras-poveste.

 

 

 

Buburuza curcubeu

Stiai ca buburuzele implinesc cateodata cinci ani? Cateodata - o singura data. E o varsta magica pentru ele, muuuuuuuult asteptata si mult numarata. Buburuza mea, cel putin, a numarat toate zilele care ii mai ramasesera de cateva luni incoace, pana se va face mare. Nu stiu ce credea ea ca se va intampla in ziua aceea cu cinci ani, dar e clar ca ceva urma sa se intample.

Buburuza curcubeu

Inainte de minunata varsta a fost insa o perioada plina de intrebari si de dezvaluiri. Nu ma asteptam sa o luam de la capat cu atatea “de ce-uri?”. Numai ca acum intrebarile asteptau raspunsuri mai clare, mai tehnice si erau urmate de altele nenumarate, care, recunosc, reuseau adesea sa ma incurce. Sa iti spun si de ce. Pentru ca buburuza mea s-a hotarat - nu stiu sigur daca asta i se intampla oricarei buburuze – sa se faca astronaut si pentru asta trebuie sa stie totul despre Soare, Pamanat, galaxii, universuri (sustine cu tarie ca sunt mai multe?!), miscari de rotatie si revolutie, Luna, planete si toate stelele din lume.

Buburuza curcubeu

Toate astea, pe langa multe alte vechi preocupari, cum ar fi curcubeul – cea mai mare iubire, culori, muzica, ingeri, ani, vieti, prietenii, relatii si tot asa. Toate mecanimele mici si complicate ale lucrurilor o intereseaza si atunci se intereseaza.

Buburuza curcubeu

S-a hotarat, deci, sa zboare pana la soare si inapoi. Neaparat si inapoi pentru ca, cu toate ca vrea sa faca astronaut, ea vrea sa se intoarca la mama. Ea va sta cu mama. Razi? Nu iti vine sa crezi? Toate buburuzele, chiar si fluturasii de CINCI ani declara ca vor sta vesnic cu mama. Incolo, pe la sapte ani se mai schimba lucrurile. Oricum, e sigur ca va veni sa imi povesteasca. Ce a vazut la Soare.

Buburuza curcubeu

Va veni oricum aurita si poleita pe toate aripioarele si pe toate picioarele ei de buburuza. Si cred ca in zborul acesta indraznet si mare buburuza va lua pe rand, toate culorile curcubeului. Pentru ca va trece prin toate incercarile vietii ei. Pentru ca drumul ei prin viata va fi zborul acesta spre Soare.

Puii blonzi

Flturasul si buburuza sunt plecate la tara, undeva langa Slobozia, impreuna cu mamaie Mia. Le-am dus acolo ca sa le fie mai racoare si mai bine pentru ca in Bucuresti nu mai stiam unde sa ne ascundem de caldura. Nu am prea nimerit-o cu caldura saptamana asta, dar nu-i bai…Oricum acolo ele au foarte multe altele de vazut si de invatat. De exemplu….Vorbesc cu buburuza la telefon si imi povesteste fooaarteeeeeeee incantata ca o vecina le-a adus doi pui de gaina. Sa se joace cu ei.

- Si cum sunt puii? intreb eu curioasa, convinsa ca au impresionat-o intr-un mod la care nu m-as fi gandit, in mod sigur.

 - Mami, unul este miiiic de tot si blond, blond, iar celalalt este negru cu maro si restul blond!

Sincer,am ramas fara cuvinte. Abia astept sa merg sa vad si eu minunatiile de pui blonzi de care se bucura de cateva zile fluturasul si buburuza mea, blonde si ele, de altfel.

Sursa: http://photo.ersonline.info

Dimineata cu care incepe totul

Imi plac diminetile…Mohorate, calde, umede sau luminoase, strabatute de prevestirea zilei ce va urma. Imi place inceputul si posibilul care se strecoara in suflet, atunci cand aerul diminetilor ma cuprinde. Patrund in dimineata ca intr-o lume noua si necunoscuta. Pasesc cu atentie, cu grija si cu toate simturile in alerta. Miros, pipai, privesc, aud. Totul este mult mai puternic si mai navalnic dimineata. Imi pare ca pluteste in jurul meu toata frumusetea lumii, tot ceea ce a fost si pe care pot construi, tot ceea ce poate incepe. Chiar de acum.

Lungesc clipele, le dilat si as vrea sa nu treaca niciodata. Pentru ca le simt trecand prin mine, le simt sufland in panzele sufletului, le vad aievea cum fac totul posibil. Exista o magie pe care incerc in fiecare dimineata sa o deslusesc, dar care ramane mereu noua si neatinsa. Aerul este mai tare si mai luminos. Dupa noapte, totul in jur este nud si plin de asteptare, nu e inca asternut praful zilei. Praful lucrurilor care nu ne ies, praful dezamagirilor si al uitarii, imposibilul sau amanarea. Totul este ACUM. Totul este aici, in posibilul cu care ne inconjoara fiecare dimineata.

Ma uit la oameni. Zambesc. Nu mi se raspunde la fel. De foarte multe ori. Ma uit la oameni si sunt bucuroasa. Nimeni nu intelege de ce. Sau sunt foarte putini aceia care impartasesc alaturi de mine bucuria diminetii acesteia. Zambesc si imi vine sa strig. Imi vine sa imi strig bucuria pentru ca nu- mi mai incape in suflet. Respirati! imi vine sa strig. Aerul diminetii face bine. Scoateti mastile si respirati! Va puteti molipsi de bucurie si de lumina si de miros de flori si s-ar putea ca unii fulgi de zapada sa cada si pe voi. Puteti incepe astazi o alta zi  a vietii voastre! Este posibil. Se poate ca azi sa inceapa o ALTA zi care poate sa nu-i urmeze celei de ieri, ci unei alte zile de demult. Unei alte zile in care credeam. Unei alte zile care, demult, a inceput  cu o dimineata in care totul ne-a parut posibil.

Putem sa luam cu noi cat soare vrem si sa-l punem in zambetele noastre, dimineata ne ingaduie. Putem sa luam cat ciripit de pasari vrem, putem sa plecam cu florile dupa noi, putem sa spalam tot praful de prin cotloanele sufletului cu ploile diminetilor. Dimineata ne ingaduie. Putem sa ningem cu cuvinte frumoase, putem sa cantam, ne este permis.

Putem fi fericiti in dimineata asta.

Inteligenta emotionala

Astazi as vrea sa iti recomand o carte pe care o citesc acum si pe care imi propusesem sa o citesc de cativa ani buni. Stiam despre ea, stiam conceptul de inteligenta emotionala pe care il dezvolta Daniel Goleman in cartea sa, stiam de razboiul surd care se poarta intre IQ (Intelligence Quotient) si EQ (Emotional Quotient). Si, asa cum am facut de multe ori si fac si acum, mi-am luat cartea atunci cand am considerat ca imi este necesara pentru educatia copiilor mei. Este, bineinteles, foarte importanta pentru mine aceasta carte si pentru felul in care ma inteleg si ma cunosc pe mine. Dar, fetele mele au fost imblodul in plus de a veni vremea ei, a cartii ACUM. Mi-am comandat-o la editura Curtea Veche (aici: http://www.curteaveche.ro/Inteligenta_emotionala_editia_a_III_a-3-638), impreuna cu Inteligenta emotionala in educatia copiilor (Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander) – aici: http://www.curteaveche.ro/Inteligenta_emotionala_in_educatia_copiilor-3-181.

Iti doresc spor la citit. Stiu sigur ca o sa iti placa. Si ca te vor ajuta. Pe tine, nu conteaza daca ai sau nu copii…

Floare de iris

Mergem la concert. Intr-o ora, in Piata Constitutiei, mare concert mare…Formatia Iris sustine un concert cu intrare libera, oferit de Sorin Oprescu, candidat la Presedintia Romaniei.(sic!)  Acum, eu nu am nicio treaba cu Sorin Oprescu, dar concertul Iris nu trebuie ratat. Spun eu si spun, mai degraba, fetele mele. TREBUIE SA MERGEM LA CONCERT!!!

Oprescu mi-a fost profesor si nici nu vreau sa imi aduc aminte de acel stagiu de chirurgie generala si de el, ca om, dar…ce importanta are?

Haideti la concert!

Mirare

Ma mira foarte tare

acest sentiment de tristete ce traieste in mine

si nu inteleg
de ce mi se scutura praful de stele de pe aripi

si ratacesc ca un fluture bolnav

in jurul unui soare inselator…

de ce ma dor corzile sufletului

atat de tare

de parca m-ar arde?

ce intuneric

imi fura lumina

pe care mi-o daruieste soarele de dimineata?

unde dispare bucuria

pe care o inteleg cu mintea

si pe care ar trebui sa o traiesc?

am toate motivele

am milioane de motive si atat de multi oameni

am in jurul meu,
atat de multa iubire

si totusi

pe unde se scurge spre mine durerea?

unde se ascunde bucuria clipei si rasul, atat de firescul si binecuvantatul ras…

Cinci copii

O prietena de-a mea a nascut. Are acum cinci copii. Doi baieti si trei fete. Cea de-a treia fetita este ultima nascuta. Ma infioara puterea ei de a da viata si puterea ei de a cladi cinci vieti. De a face lumina si de a invata bucuria si fericirea cinci copii. Eu am doi si uneori nu stiu sa raspund la atatea intrebari cate imi pun. Ea de unde isi ia oare linistea raspunsurilor si simplitatea pe care trebuie sa le pui in fiecare raspuns si in fiecare replica? Ma uimeste linistea si acceptarea miracolului vietii rasfrant prin zece ochi de copii. Cate uimiri, cate mirari, cate minuni trebuie sa descifreze ochii ei de mama, cate intrebari nepuse trebuie sa ghiceasca, cate raspunsuri pe inteles trebuie sa aiba si cate spaime trebuie sa linisteasca…

Ma gandesc uimita la povestea ei plina de credinta si iubire. Ma cuprinde dorul de manute mici si calde si moi si de gangureli morocanoase sau vesele…Ma incarc de putere si credinta gandindu-ma ca ea exista si are in grija cinci suflete mari si atat de pline de dragoste. Ma bucur ca o cunosc…Ma bucur atunci cand mi-e bine si, mai ales, ma bucur atunci cand ma simt coplesita…