Povestea de astazi este despre Ilinca. Sau Andreea. Sau calutul fermecat.
Eu o cunosc de aproape doi ani. De fapt, e mult spus ca o cunosc de doi ani. O stiu de doi ani, dar o cunosc de mult mai putin timp. Ilinca este o prietena foarte buna de-a fluturasului meu. Astfel, ea a intrat in viata noastra, a tuturor. A intrat lin, ca o adiere. Pentru ca Ilinca (uite, vezi, pot uneori sa iti zic Ilinca) este un calut cu aripi. Nu tropaie niciodata. Zboara usor, ca si cum ar pluti pe o pala de vant.
Are plete lungi si degete subtiri si sensibile, are glas cuminte si serios, are o privire senina si intrebatoare, iar miscarile ei sunt rotunjite si calme. Se apropie usor de lucruri si fapte, se apleaca asupra lor si isi pune foarte multe intrebari. Ti-am spus ca in ochii ei salasluieste permanent o intrebare nespusa. Careia nu i-a venit inca randul. Pentru ca Ilinca, in zborul ei rotit, de calut fermecat, urmareste totul pe toate partile. Si lasa cuvintele sa se aseze, sa se coaca. Si abia apoi le da drumul in lume. In jurul aripilor ei plutesc, astfel, permanent, silabe, franturi de cuvinte care urmeaza sa creasca. In aceste momente, cand cuvintele au nevoie sa creasca, cand intrebarile se aduna si se formeaza, Ilinca tace. Se retrage in lumea de dincolo de ochii cei mari. In lumea intrebarilor nepuse.
Cand vine vremea si totul e judecat si crescut, cand toate se cristalizeaza si se aduna, franturile de cuvinte dispar, iar aripile se vad limpede. Sunt foarte asemanatoare petalelor unei flori. Au fost multa vreme roz, apoi s-au colorat grabit in mov, iar acum par sa reflecte cu placere toate culorile de pe lume. Totul depinde de lumina din jur si de cat de atent privesti. Dupa cum spuneam – ma cam iau cu vorba, se pare – atunci cand cuvintele dispar din jurul aripilor si patrund in sufletul deschis si mare al Ilincai, incep intrebarile. Iar Ilinca nu mai este deloc tacuta. Si nimeni in jur nu are voie sa taca. Toti cei care o iubesc trebuie sa raspunda si sa desluseasca sensul lucrurilor si al lumii. De ce? De ce? De ce?
Alteori, calutul fermecat danseaza. Canta si danseaza cu toate piciorusele si cu toate aripile. Cel mai mult ii place Michael Jackson, Iris si – nu ai sa ghicesti niciodata – Selena Gomez. Nu stii cine este Selena Gomez? Nu conteaza, Ilinca stie si stie si grupul ei de prieteni. Si daca toata muzica este pe placul lor se pune de un mare spectacol si o mare distractie. Hainutele sunt de scena si nu stiu cum se face ca se potrivesc si pentru caluti si pentru fluturi si pentru buburuze. Si uneori si pentru veverite. (Dar povestea despre veverita o las pentru mai tarziu.)
De ce este Ilinca un calut fermecat? Pentru ca aripile ei imprastie pulbere de stele, pentru ca lumea ei este o lume buna si calda si de poveste, pentru ca este cuminte si nelinistita in acelasi timp, pentru ca stie sa zboare si stie sa danseze, pentru ca in jurul ei este liniste si totusi sunt foarte multe cuvinte, pentru ca piciorusele nu i se aud cand paseste, pentru ca vede lumea luminoasa si dreapta si pentru ca ii plac foarte mult calutii adevarati. Pentru ca e curajoasa si blanda si pentru ca ii iubeste, ei ii raspund la fel. O accepta si o conduc pe toate cararile povestii. Si ale lumii.
Povestea Ilincai ramane deschisa. Ea nu se termina aici pentru ca sunt atatea lucruri care nu s-au spus. Si atatea intrebari la care calutul nu a gasit raspuns pentru ca inca nu a intrebat. Pentru ca nu a venit randul intrebarii si pentru ca nu gaseste inca cuvintele. Dar le va gasi. Iar atunci cand se va intampla lucrul asta, cand toate intrebarile vor fi puse si toate raspunsurile vor fi date, Ilinca – sunt sigura – va ramane un calut fermecat. Iar daca va trebui sa isi ascunda aripile le va ascunde, dar stiu sigur ca ele vor fi mereu acolo. Si asta o va ajuta mereu sa zboare si sa pluteasca oriunde va vrea. Iar piciorusele ei de calut fermecat niciodata nu vor lovi pe nimeni si nu vor tropai. Doar vor dansa.
Comentarii recente