Denisa, Oana, Valentina, Mihaela, Speranta, Dorina, Catalina-Cristina, Lorela, Simona, Irina, Matilda, Maria, Gabriela, Catalina, Adriana,  Claudia, Dana, Olga, Ioana, Gigica, Nicoleta, Corina, Adriana, Cristina, Iunia, Raluca, Ana, Carmen, Brandusa, Cipriana, Daniela,  tuturor, cu la fel de mult drag, va doresc LA MULTI ANI!!! Voua, doamnelor si mamelor, fetelor mele, Maria si Letitia si tuturor femeilor LA MULTI ANI!!!

Si atunci “singura solutie este refugiul si traiul in lumi inchise, in lumi straine de lumea de afara, create in interiorul nostru. Eu parcurg zilele – am mai spus-o – cu copiii mei de mana, cu povestile mele, cu hainutele mele, cu gandurile mele, cu visele mele, intr-o lume fara televizor si fara stiri, fara discutii politice si sociale. Nu lupt impotriva a nimic, eu sunt PENTRU. Eu sunt pentru linistea mea si a copiilor mei, pentru muzica si pentru povesti, pentru oamenii dragi mie si pentru credinta in ziua de azi. “

Asta scriam pe 30 aprilie 2009, asta continui sa cred si acum.

Sarbatori fericite si zile pline, pline de mult si bun din fiecare lucru pe care vi-l doriti!

Stau in mijlocul iernii si, pentru inceput am incercat sa ma misc, sa merg, sa zbor, sa ma agit, dar am inghetat si mai tare. Si atunci am realizat ca este una din acele ierni in care eu mai bine stau si privesc cum ninge, stau si astept sa vina prima sanie sau primul tren, cine stie ce fel de masinarii reusesc sa razbata prin zapada – mai bine raman pe loc si privesc cum ninge, gasesc printre fulgi si printre nameti florile iernii acesteia si margele de lut ascunse sub zapada. Imi amintesc ca am mai trait ierni ca aceasta sau chiar mai grele, au mai nins multe feluri de zapezi, iar linistea a fost de fiecare data salvatoare. In iarna asteptarii mele rasare pana la urma soarele. Daca am suficient de multa rabdare si daca am suficient de multa credinta. Si daca ma bucur foarte mult de iarna care a venit si ii gasesc ascunse sub zapada florile. Multele flori. Semn de trecere si de bucurie. Semn de viata si de lumina. Semn de zambete si de joc. Semn de copilarie si de uitare, de speranta si de soare.

Red rose

Another red rose

Water lily

Fresh flower

Violet

Ruffled flower

Different poppy

Red poppy

Happy flower

Green flower

Purple

Purple

Purple

Anul asta este o toamna deplina in sufletul meu, este acolo cu bune si cu grele, cu soare, cu nori, cu frunze, castane, cu dorul de primavara si de vara, cu rosu, verde, galben, cu gradini ascunse, cu flori si fructe, cu abundenta si nelinisti.

Primul colier este My secret garden. Bilele au adunat pe vestmantul lor lucios flori prafuite si ciudate, frunze zburatoare, petale colorate, papadii multicolore, pale zburlite de vant, cotloane tainice si ademenitoare si inima tuturor dragilor ascunsa printre vrejuri. Sunt toate acolo, inainte sa le cuprinda uitarea, negrul. Cel de la sfarsitul si de la inceputul tuturor lucrurilor.

Pe aleile gradinii secrete alearga toti ingerii. Si toti copiii.

My secret garden

Mai sunt printre margele trandafiri. Trandafiri roz sau rosii, prinsi in jocuri si hore de copii, precum si trandafiri colorati, cu margini argintate, adunati pe dantele vechi si brodate.

Old style

Motivele stravechi, populare au coborat si ele agale pe margele. Obsesia ritmului si a formelor exacte a incercat sa stavileasca emotiile toamnei si nelinistea ei. Negre si impletite cu rosu sau intinate in culorile copacilor de pe alei, au temperat vantul si au adus de departe origini si povesti foarte vechi. Povesti care erau acolo, in adanc, fara ca macar, vreodata, sa le banuiesc existenta.

Just etno

Florile au dat navala peste mine, coplesindu-ma si aducandu-mi culoare. Si un mare dor de soare si de tot ce a fost desavarsit. Dor dupa tot ce s-a desavarsit in mine si in jurul meu, in noi toti. Micute, firave, indraznete, exuberante si coplesitoare, simple sau sofisticate, florile toatele au mai inflorit o data anul acesta.

Campia cu maci

Iar peste campiile pline de flori s-au adunat toamna aceasta norii. Cerul s-a acoperit alene sau grabit cu nori, iar soarele isi albeste lumina si se strecoara catre pamant mai altfel, mai tacut ca in alte anotimpuri.

Cloudy sky

Toamna este stapanitoare si bogata, are culoarea vinului si a aurului. Se ascunde printre frunze si fructe, se asterne peste toate plina de incredere si iubire. 

Toamna … Este aici si ne copleseste. Imbina verde si rosu, intr-o armonie perfecta. Si noi amestecam adesea rosu si verde. Si noi suntem atat de diferiti si unii de altii si noi de noi insine. Suntem atat de diferiti in unicitatea noastra! Atat de multe suntem si atat de multe ne compun, atatea lucruri ne dor si atatea ne fac fericiti. Si toate ne alcatuiesc fara indoiala. Si cele dragi si cele mai putin dragi. Si verdele si rosul, si speranta si pasiunea, si dragostea noastra si iubirea celor din jur. Si ceea ce daruim si ceea ce ni se daruieste.

Iar inainte de finalul povestii celei mari, e randul povestilor in alb si negru. Povestile cu lumina si cu intuneric. Povestile in care am amestecat adesea si lumina si intunericul. Oricat am incercat sa le separ, s-au patruns si au creat ceva nou. Ne-au creat pe noi, pe fiecare dintre noi. Au facut ca noi sa fim. Asa cum suntem. Atat de luminosi si atat de intunecati uneori.

African style

Peste toate, blajin si aducator de noroc, se deschide “ochiul lui Dumnezeu”.

Povestile toate s-au adunat si au facut o poveste mai mare. O poveste plina de culori, de lut rotunjit intre palme, de bucurie, de toamna, de nelinisti si de oameni dragi. O poveste care astepta sa se scrie. Care stia cum va arata inca de cand a inceput a se scrie. Plina de dragoste.

Multumesc pentru aceste saptamani pline de poveste. Si mai vreau sa multumesc prietenilor mei care au venit sa depanam impreuna povestea. La Hand Made Hours.

The begining of the story

 Revin curand cu continuarea povestii! Pupiiiiiiiiiiiiiiici….

Vineri, 8 octombrie, incepand cu ora 19.00, la Music Rooms Cafe (http://ro-ro.facebook.com/event.php?eid=129654137084715&ref=mf) va fi petrecere mare cu muzica buna, prieteni si accesorii hand made. Vor fi acolo margele mele, dar si accesoriile textile ale fetelor de la HandMadeWithStyle (http://www.breslo.ro/Shop/handmadewithstyle ).

Va asteptam cu drag si cu multe surprize!

Alte jocuri

Acum insa inteleg ca in viata nu trebuie sa arzi etape. Nu trebuie sa sari perioade care isi au rostul lor si a caror bucurie se cladeste la radacini. Eu am sarit o mare parte din perioada jocului si a jucariilor. M-am crescut repede, chiar am vrut sa fiu mare. Stiam ca mai fusesem mare si imi placea sa imi asum rolul. Spuneam, asa cum spuneau si unii din fratii mei cateodata: “Cand eram eu mare….” si abia asteptam sa pot face acel lucru din nou.

Jocurile copilariei

Dar fiecare stare se cere traita si interiorizata. Ceva care lipseste isi cere intotdeauna plinul si dreptul la existenta. Ma joc acum, asa cum nu m-am jucat atunci, am descoprit placerea lucrului facut de drag si usurinta in a te lasa condus de regulile simple si clare ale jocurilor de copii. Aici, in lumea de joc, lucrurile sunt egale cu ele si cu tine, sunt colorate si simple, iar castigatorul nu conteaza. Si nici nu este mai mare.

Alte jocuri

Indepartez deliberat grijile de om mare si imi las mintea sa coloreze lumea. Inlocuiesc negrul cu roz, cu galben, cu verde. Iar lumea devine minunata. Inflorita, punctata, simetrica si legata la brau cu toate jocurile. Lumea copiilor mei, in care ma intorc, ma retrag si ma retraiesc, ma inconjoara si ma cladeste. Ma bucur de zile si de nopti, sar intr-un picior, cant, alerg, dezbat, sunt prietena si sunt copil.

Jocurile copilariei

Fac greseli pentru ca nu stiu prea bine regulile, dar sper sa imi fie iertate. Copiii iarta atat de usor…si iubesc atat de mult. Iar eu ma straduiesc foarte mult sa invat. Merg pe drumul copilariei insotita de doi mesteri faurari in ale jocului. Merg de mana cu copiii mei, iar drumul se deschide mereu in fata noastra. Cerul este mare cat universul, iarba o coloram imediat, cantecul il cantam cum ne vine in fiecare clipa, iar ziua de maine ramane o necunoscuta, mare cat o minune. Somnul e clar si plin de bucurie in asteptarea desenului si culorilor de maine. Cream si maine un drum, un joc si o zi. O zi care poate fi cea mai frumoasa.

Jocurile copilariei

Vrejul si panza de paianjen

Florile vietii noastre sunt inmiresmate, micute si firave. Dar atat de asteptate. Pentru care vrejul trebuie sa creasca, sa isi adanceasca radacinile si sa caute lumina. Unele din florile noastre nu ne ies decat negre. Sunt si ele flori pentru care am imbobocit, pentru care am crescut, pentru care ne-am cautat resurse in toate radacinile. Dar undeva s-a ascuns durerea, iar floarea a iesit patata cu un picur de suferinta. Petalele sunt negre, amintindu-ne mereu de durerea facerii.

Vrejul si panza de paianjen

Inflorim, crestem si vrem sa devenim pe zi ce trece mai oameni, mai puternici, mai siguri. Ne pare ca drumul spre soare este fara intoarcere. Stim sa luam lumina si sa o facem flori. Dar ni se intampla sa uitam ca undeva, ascunsa, la marginea vrejului sta gata sa se teasa panza de paianjen. Panza cea argintie si ea, care inlantuie drumul vrejului. Paianjenul este si va fi acolo mereu.

Vrejul si panza de paianjen

Si daca nu uitam prezenta lui, invatam sa crestem rotund si arcuit, pe langa panza. Invatam sa ne gasim drumul nostru. In afara paianjenului si a panzei lui. Invatam sa ne gasim drumul, sa il facem unic si inflorit, fara sa ne atinga delicata, ispititoarea si periculoasa panza de paianjen.

Vrejul si panza de paianjen

Adrianei, cu mare drag.

Ultima zi la Paris a inceput cu mic dejun, strans foarte repede bagajele si predat camera. Dupa aceea ne-am dus la Cati, care sta foarte aproape de hotelul unde am fost noi cazati. Vroiam sa lasam bagajele, sa ne facem rezervarea biletelor pe net si sa plecam la plimbare. Ne asteptau Cartierul Latin si Montparnasse. Stiam ca pana la Cati trebuie sa trecem un pod ridicat pe la o mie opt sute si ceva peste un canal al Senei. In momentul in care am ajuns la pod, ia-l de unde nu-i. Un semafor ne avertiza sa stam pe loc pentru ca podul, ridicat de niste scripeti uriasi, lasa sa treaca o ambarcatiune. Muti de uimire, am asteptat cuminti ca podul sa intre la milimetru in locasul lui si am trecut mai departe.

Terminand cu treburile administrative, am luat metroul si am plecat la o ultima plimbare de cateva ore bune. Facand check-in-ul pe net, nu mai era nevoie sa mergem foarte devreme la aeroport, castigand in felul acesta aproape o ora de umblat in voie. Am coborat foarte aproape de Sorbona, am umblat pe stradute incarcate de istorie, printre cladiri impunatoare sau dichisite si pline de farmec. Pe unul din peretii Sorbonei sunt trecuti multi oameni de cultura ai lumii, printre care este trecut si un roman, unul singur, Dimitrie Cantemir.

Am gasit undeva, pe o straduta, si statuia lui Mihai Eminescu. Locuieste si el acum, intr-un fel, la Paris. De acolo de unde sta, vede cativa romani. Nu foarte multi, iar pe cei pe care ii vede, pe marea lor majoritate nu ii intelege. Nu stie despre ce vorbesc, ce vor, pentru ca ei nu privesc, nu admira, nu vorbesc, ci canta. “Drumurile noastre toate….”. Stiti cantecul, nu-i asa? I-am intalnit si noi pe acei romani. Se plictisisera de Paris sau cel putin asa spuneau. Cantau acolo de ceva ani buni.

Ma intrebam, mergand pe strazi si identificand in jurul nostru toate graiurile lumii, daca limba noastra o localizeaza cineva. Daca stie cineva ce limba vorbim noi. Tare imi este teama ca nu. Sau foarte rar stie cineva ce limba vorbim si ce neam suntem.

Mai tarziu, pe la ora pranzului, am luat masa intr-un mic restaurant foarte dragut. Unde mancarea a fost delicioasa. Iar vinul pe masura. Era masa de adio. Ultima in trei in orasul-poveste. Dupa masa, ne-am mai plimbat putin, dar gandul imi era deja la plecare. Am fost sa luam bagajele si imi parea ca o sa ajungem prea tarziu la aeroport. Cand am vazut terminalul 2F,poarta 45 si stiam cat de mare este aeroportul, m-am gandit ca poate nu ne-am rezervat destul timp drumului si tuturor formalitatilor. Dar totul s-a rezolvat intr-un mod neasteptat. Pentru noi si numai pentru noi (glumesc evident!!!) la Gare du Nord a venit un tren RER care mergea direct la aeroport, fara a mai opri in nicio alta statie. Ceea ce, evident, a scurtat mult calatoria. Iar la imbarcare, bineinteles, totul a fost foarte bine si rapid.

Ne-am despartit de Cati la gara. Am apucat sa mai stam un pic de vorba, dar imi parea ca abia de acum ne cunosteam mai bine si ar mai fi fost atatea de spus. Care se vor spune abia la anul. Cand ea va veni sau cand noi vom mai merge. Dar asta este…Tot imi pare un lucru foarte bun ca ne-a fost bine impreuna, ca mi-a placut un om. Ma bucur pentru fiecare om care imi lasa in suflet o urma, care imi spune ceva. Cu care ajung sa impartasesc ceva.

Multumesc, iarasi, pentru povestea acestor trei zile, pentru prietenie, pentru vacanta, pentru soarele pe care l-am avut la Paris, pentru ajungere si pentru intoarcere. Pentru intoarcerea la fetele noastre. Care ne asteptau la fereastra…