Singura acasa

Astazi, dupa foarte mult timp, am fost singura. Singura acasa.

marialetitia

Stiu ca suna banal si seamana cu un titlu de film comercial, dar pentru mine, ziua de astazi a fost un eveniment. Am avut o multime de lucruri de facut, dar ce importanta are? In stilul meu intrerupt, dar organizat in dezorganizarea lui, le-am facut pe toate. Mi se intampla sa incep un lucru, sa ma opresc, ma duc sa fac altceva, ma intorc si iau lucrul ramas neterminat din locul in care am ramas. Si asta, daca intreruperile sunt spontane si dictate de un orar interior, nu ma incurca deloc. Am invatat sa imi imaprt timpul in segmente de timp. Ma gandesc in momentul in care fac ceva, numai la lucrul acela. Imi iese de cele mai multe ori. Ma concentrez foarte bine. Cred ca mi-am format astfel felul de a actiona in urma nenumaratelor intreruperi la care ma supun copiii mei. Atunci cand fac un lucru pentru mine, stiu cand il incep, dar nu stiu cand il termin. Asta pentru ca ele, fetele, au nenumarate cereri, toate foooaaarrrttte importante. Totul este urgent: o muscatura de tantar, o jucarie ratacita, un cuvant neinteles, un personaj nedrept din poveste, o gura de apa si multe altele. M-am obisnuit asa, dar atunci cand sunt singura, ca astazi, fac tot ce am de facut in acest ritm care poate parea haotic din afara, dar totul ajunge la bun sfarsit foarte bine. Fac lucrurile bine in general pentru ca nu imi plac sfarsiturile aiurea. Nu imi plac nici in ceea ce vad in jur, nici in ceea ce fac eu, nici in filme, nicaieri. Imi plac lucrurile bine facute. Imi place sa fie totul cu sens …

Sa reluam: am fost singura pentru ca fetele cucuietele au plecat aseara la mamaie. Sunt in vacanta, iar periplul pana in celalalt colt al orasului este o adevarata aventura. Oricum, dupa parerea buburuzei, mamaia sta in alt oras…chiar in alta tara. Deci, aventura este asigurata.

In aceste conditii minunate este vacanta si pentru mine, o minunata vacanta dupa care, chiar daca dureaza numai trei zile se pare, o sa imi iubesc fetele si mai tare. Mai spuneam eu, undeva, pe aici, ca imi place sa imi fie dor de oameni si sa ii iubesc si mai tare dupa ce ma reintalnesc cu ei. Imi place sa imi fie dor pentru ca asta inseamna ca acei oameni reprezinta ceva pentru mine. Uneori foarte mult. Ca in acest caz….Imi lipsesc agitatia si zumzetul si culorile lor luminoase, dar nu chiar de azi.

Astazi clipele sunt mai lungi, timpul are astazi alta curgere, mai lenta si mai ingaduitoare cu mine, iar casa miroase a paine. Pe masa sta tarta cu prune ca in copilarie, iar toate astea le-am facut din placere. Dintr-o placere olfactiva si vizuala. Primara si pura.

Sunt fericita, e liniste si totul pare atat de simplu. Astazi…

marialetitia

Sunete

Lumea mea nu este tacuta

Sunetele intra si ies permanent.

Imi ascut auzul si ascult

aripile pasarilor batand aerul.

In lumea mea sunt nori si picuri de ploaie

Iar cantece vechi de chitara plutesc in noapte.

Spatiul e plin de soapte, multe soapte

Iar in piept imi bubuie tunetul durerilor trecute.

Vin oameni de pretutindeni

Si umplu aerul cu zgomotul pasilor lor.

Vin ganduri si acopera totul

Soapte, pasari, oameni, nori si cantecele vechi.

Ar trebui – nu-i asa Doamne? – sa fie liniste acum.

Dar gandurile ma asurzesc.

Intrebari de buburuze

Buburuza intreaba…Si iar intreaba. Este o lume de intrebari lumea ei. “De ce mor oamenii?” Ma uit la ea si nu stiu cum sa ii raspund. Nu stiu ce sa ii raspund. Are doar trei ani si jumatate.

“Asa vrea Doamne-Doamne”, spun eu, desi nu sunt convinsa de raspuns. Cuvintele imi ies automat si nesigur. Dar buburuza cea mica pare sa ma creada. Sunt singura care stie ca nu stiu ce vorbesc.  Apoi, dupa un timp in care astept infrigurata, vine urmatoarea intrebare. “Mami, si eu o sa mor?”  As putea sa ii spun ca e nemuritoare. Nu ar fi prima data cand as aduce in discutie nemurirea. Atunci cand, speriata, m-a intrebat daca eu o sa mor, am promis ca voi fi nemuritoare. “Pentru tine chiar ma voi stradui”, mi-am spus.

Asa ca ma uit in ochii ei si ii spun ca da, toti oamenii mor, dar ea are o lume de descoperit, oameni de iubit, intrebari de pus si enigme de descifrat. Pentru mult timp de acum incolo va fi nemuritoare. Netulburata, buburuza mea cea mov ia raspunsul exact asa cum a venit, nu il intoarce pe toate partile si nu il analizeaza. Este multumita. Increderea ei in mine e nemasurata. Mi se face teama. O aud mai tarziu in camera ei cum le explica papusilor ca ea este deocamdata nemuritoare. Are atat de multe lucruri de invatat si de cucerit. Dar papusile nu raspund. Ele, printesele din poveste nu au, oricum, notiunea de moarte.

Buburuza inainteaza prin zile si prin intrebari cu o liniste desavarsita. Nu se aude decat arar bataia lina a aripilor ei. O privesc si mi-as dori ca si privirea mea sa fie atat de senina in fata intrebarilor vietii, ca si raspunsurile pe care mi le dau sa fie tot asa de usor de acceptat cum sunt pentru ea.

Iar apoi, cand cred ca varianta cu “Doamne-Doamne asa a vrut” a fost pe deplin acceptata (adica sa moara oamenii, diversi oameni de care ea a aflat ca au murit) vine urmatoarea intrebare. “A murit pentru ca asa a vrut ea?”. “Cine? – intreb eu si mintea imi alearga nebuna, incercand sa afle din timp continuarea. “Mama ta”, spune buburuza si ma priveste cu tot sufletul. Iar eu, uimita ca nu stiu toate raspunsurile pe care le poate astepta un copil de trei ani, soptesc dezarmata: “Nu stiu, iubita mea”.

Ingerul bunicii

Bunica mea are 90 de ani. Ea vede un inger. Si sta toata noaptea de vorba cu el. Dimineata pleaca in sat dupa paine, pentru ca trebuie sa aseze ingerul la masa. Bunica mea are 90 de ani si de acolo, din casuta ei cu prispa si pamant pe jos, s-a rugat mult ca ingerul sa vina. Si dorinta i s-a implinit…