Continuarea povestilor de toamna

Am promis ca voi scrie povestile care s-au pictat pe margelele de lut in aceste ultime trei saptamani. Nu sunt povesti de toamna neaparat, dar sunt povesti peste s-a coborat un aer de toamna, in lutul lor s-a framantat o adiere de vant, un crampei de nor si un pic de ceata. Si toate astea au venit peste povesti pentru ca eu m-am lasat influentata de toamna. Anul acesta am vazut-o, am simtit-o cu toate celulele, am stiut ca vine inca de cand lumina isi schimbase culoarea. Au fost ani intregi in care toamna ma lua pe nepregatite, nu aveam timp sa simt venirea ei. Iar apoi, cand sa ma bucur de ea, era de mult dusa. Nu vedeam frunzele, nu se scuturau peste mine niciodata. Probabil ca toamna ma scosese din lumea ei. In lumea mea venea prea repede iarna. Iar frumusetea toamnei, ocolindu-ma, ma saracea.

Anul asta este o toamna deplina in sufletul meu, este acolo cu bune si cu grele, cu soare, cu nori, cu frunze, castane, cu dorul de primavara si de vara, cu rosu, verde, galben, cu gradini ascunse, cu flori si fructe, cu abundenta si nelinisti.

Primul colier este My secret garden. Bilele au adunat pe vestmantul lor lucios flori prafuite si ciudate, frunze zburatoare, petale colorate, papadii multicolore, pale zburlite de vant, cotloane tainice si ademenitoare si inima tuturor dragilor ascunsa printre vrejuri. Sunt toate acolo, inainte sa le cuprinda uitarea, negrul. Cel de la sfarsitul si de la inceputul tuturor lucrurilor.

My secret garden

Pe aleile gradinii secrete alearga toti ingerii. Si toti copiii.

My secret garden

Mai sunt printre margele trandafiri. Trandafiri roz sau rosii, prinsi in jocuri si hore de copii, precum si trandafiri colorati, cu margini argintate, adunati pe dantele vechi si brodate.

Old style

Pink roses

Motivele stravechi, populare au coborat si ele agale pe margele. Obsesia ritmului si a formelor exacte a incercat sa stavileasca emotiile toamnei si nelinistea ei. Negre si impletite cu rosu sau intinate in culorile copacilor de pe alei, au temperat vantul si au adus de departe origini si povesti foarte vechi. Povesti care erau acolo, in adanc, fara ca macar, vreodata, sa le banuiesc existenta.

Red

Just etno

Red

Florile au dat navala peste mine, coplesindu-ma si aducandu-mi culoare. Si un mare dor de soare si de tot ce a fost desavarsit. Dor dupa tot ce s-a desavarsit in mine si in jurul meu, in noi toti. Micute, firave, indraznete, exuberante si coplesitoare, simple sau sofisticate, florile toatele au mai inflorit o data anul acesta.

Tamaioare

Campia cu maci

A sunny day

Iar peste campiile pline de flori s-au adunat toamna aceasta norii. Cerul s-a acoperit alene sau grabit cu nori, iar soarele isi albeste lumina si se strecoara catre pamant mai altfel, mai tacut ca in alte anotimpuri.

Cloudy sky

Toamna este stapanitoare si bogata, are culoarea vinului si a aurului. Se ascunde printre frunze si fructe, se asterne peste toate plina de incredere si iubire. 

Autumn

Toamna … Este aici si ne copleseste. Imbina verde si rosu, intr-o armonie perfecta. Si noi amestecam adesea rosu si verde. Si noi suntem atat de diferiti si unii de altii si noi de noi insine. Suntem atat de diferiti in unicitatea noastra! Atat de multe suntem si atat de multe ne compun, atatea lucruri ne dor si atatea ne fac fericiti. Si toate ne alcatuiesc fara indoiala. Si cele dragi si cele mai putin dragi. Si verdele si rosul, si speranta si pasiunea, si dragostea noastra si iubirea celor din jur. Si ceea ce daruim si ceea ce ni se daruieste.

With love

With love

Iar inainte de finalul povestii celei mari, e randul povestilor in alb si negru. Povestile cu lumina si cu intuneric. Povestile in care am amestecat adesea si lumina si intunericul. Oricat am incercat sa le separ, s-au patruns si au creat ceva nou. Ne-au creat pe noi, pe fiecare dintre noi. Au facut ca noi sa fim. Asa cum suntem. Atat de luminosi si atat de intunecati uneori.

Black and white

African style

Peste toate, blajin si aducator de noroc, se deschide “ochiul lui Dumnezeu”.

God’s eye

Povestile toate s-au adunat si au facut o poveste mai mare. O poveste plina de culori, de lut rotunjit intre palme, de bucurie, de toamna, de nelinisti si de oameni dragi. O poveste care astepta sa se scrie. Care stia cum va arata inca de cand a inceput a se scrie. Plina de dragoste.

The begining of the story

Multumesc pentru aceste saptamani pline de poveste. Si mai vreau sa multumesc prietenilor mei care au venit sa depanam impreuna povestea. La Hand Made Hours.

Avem timp pentru toate

Spunea Octavian Paler ca avem timp pentru toate. Si-apoi mai spunea ca avem timp pentru toate, numai pentru tandrete nu. Cand vrem sa facem si asta murim. Nu vreau neaparat sa il contrazic pe Maestru. Cel mai des si cu cei mai multi oameni exact asa se intampla. Si noua ni se intampla adeseori. Ni se intampla frecvent sa vrem, sa ne dorim, chiar sa fim buni si generosi si visatori si….nestiind ca trebuie sa ne oprim macar o clipa din drum si SA FIM, uitam. Uitam cat de mult iubim, cat de mult ne-am dorit, cat am visat, uitam gandul cel bun.

Dar exista speranta. Inca mai cred ca avem timp pentru toate. Pentru vise, pentru iubiri de oameni, de locuri, de graiuri. Avem timp pentru cuvinte, pentru simboluri, pentru intelesuri. Pentru graiuri vechi si graiuri noi, pentru dorul de mari si de valuri. Pentru tot ceea ce ne reprezinta pe noi, aici, pentru zborul inalt, pentru Coloana Infinitului.

Cand am facut siragul de margele, l-am gandit pentru Dorina. Pentru tinerete, curaj, speranta, iubire si noroc. Toate acestea, Dorina are timp sa le traiasca in greaca. De fapt, Dorina le traieste – pe toate – in cateva graiuri ale pamantului. Are timp pentru toate acestea, pentru Octavian Paler, pentru muzica, pentru carti, pentru flori, pentru fotografie. Si din cand in cand cheama la ea valurile. Valurile marilor verzi si ale marilor rosii. Nu stiti care sunt aceste mari? Sunt marile sperantei si marile pasiunii. Si ale credintei in frumusetea zilei de azi in care toate lucrurile incap si in care toate sunt posibile.

In timpul Dorinei mai incap doua fete cu codite, care o iubesc foarte tare. Una este verde si cealalta rosie. Acum cred ca stiti de ce. Mai incap linii drepte si linii curbe pentru ca timpul nu curge intotdeauna la fel. Dar ea stie sa il modeleze astfel incat sa-i ajunga. Si sa infloreasca. Timpul sa infloreasca. De bucuria tandretei care a apucat sa fie traita. De bucuria atator sunete din care este compusa viata ei. De bucuria florilor si a albelor ninsori care cad in gradinile sufletului ei.

Timpul ei este un timp arhaic. Este un timp in care se poate risipi si se poate regasi, totodata. Este un TIMP in care are timp pentru toate.

“Hai, bateti din palmi”

Dupa cum iti spuneam, fetele mele au fost plecate de acasa. Le-a luat mamaia pentru trei zile. Prin urmare, ne-am facut de cap. Stai sa vezi cum…

Am fost sambata seara la nunta. Au cununat Simona si Doru, asa ca ne-am dus la Moara la nunta. A fost o nunta la tara pentru care oamenii chiar s-au straduit. Ne-am simtit bine. Ce sa mai, oameni mari fugiti de acasa…

Iar ieri, dupa ce am iesit de la spital, de la tataie, am intrat la film. “Impreuna” (Ensemble, c’est tout) cu Audrey Tautou. Foarte dulce si benefica poveste pentru o zi de duminica dupa-masa. Iesind de la film si tot incercand sa lungim drumul pana la masina, am ajuns in Piata Revolutiei, unde se pusese de concert cu intrare libera. Participanti: Bere Gratis si altii. Concertul se organizase in semn de multumire, la sfarsitul unei campanii de strangere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer. Asta, din cate am inteles eu…pentru ca am ajuns dupa inceperea concertului, iar prezentatorul, domnul MARIO, de la Centrul Cultural European al sectorului 6, nu te ajuta foarte tare sa-ti lamuresti lucrurile. Complicata treaba, asta cu prezentatul…In paranteza fie spus, l-am mai intalnit pe domnul Mario la niste activitati desfasurate in parcul Moghiros in jurul zilei de 1 iunie. O adevarata catastrofa. Nu am intalnit pe nimeni pana acum, care, in public, sa ii ia peste picior pe copii si sa-i jigneasca ca acest respectabil domn. In sfarsit….

Deci, mare concert mare. Pana sa vina Bere gratis si Liana Stanciu (care inteleg ca s-a ocupat de aceasta campanie si strangere de fonduri) au evoluat pe scena tot felul de domnisoare si domnisori, care mai de care mai ilustrii necunoscuti si mai nedusi la scoala. Nu-i vina lor ca sunt necunoscuti, mi-am zis, oricine are dreptul sa inceapa de undeva. Dar conteaza - dupa mine - foarte tare de unde incep…

Vreau sa fac aici o paranteza si sa o pomenesc pe doamna Cristina Gheorghiu, o romanca care locuieste mai mult la Lisabona si care canta fado. Am cautat pe youtube si pe trilulilu o melodie cu ea, dar nu am gasit pentru exemplificare. Oricum, mi-a placut. O voce foarte frumoasa, iar fado este slabiciunea mea.

Trecand de momentul fado, trebuie sa spun despre toate domnisoarele care au cantat, toate blonde, cu plete, cu pantaloni mulati sau fuste foarte scurte. M-a apucat asa o mila de toti acesti oameni care nu indraznesc sa fie altfel. Sa fie ca ei… De ce trebuie sa fie toate la fel? Nu le tii minte nici pana data viitoare pentru ca sunt toate la fel. Ca sa nu mai vorbim ca si play-back-urile lor suna la fel. Nimic altfel. Nimic…

Pentru mine, ceea ce a pus cireasa pe tortul acestui concert a fost prezenta pe scena a unei trupe de trei baieti numita High Five. Toate bune si frumoase, dupa cum am spus. Tot ce am spus despre fete este valabil si in cazul baietilor, nimic altfel. Lipsesc numai pletele lungi si blonde si fustele scurte. Baieti sunt geluiti, cu pantaloni stransi pe picior, cu tricouri mulate sau camasi stramte, muzica este antrenanta, din repertoriul international, in special. Numai ca, in pauza dintre doua melodii, incerand sa anime publicul oarecum blazat si in asteptare, unul din baieti (Adi????) striga:

Haideti, bateti din palmi!!!!!…Palmile sus!!!

Ei si-au vazut de treaba, iar peste public s-a lasat o tacere si mai mare decat inainte. Au sesizat baietii momentul? Nu cred…Pentru ca rasul ciudat care a cuprins oamenii din public il puteau interpreta in favoarea lor. Pana la urma, o parte din public a trecut peste…deh, unui artist i se iarta orice. Asta, daca au sesizat toti. Si daca le-a pasat.

Mie mi-a pasat. Nu am putut sa mai aplaud din “palmi”, m-am ridicat si am plecat. Si auzeam parca in urma mea versurile recitate de Cristina Gheorghiu: “Plangeti poeti ai tarii mele….”

Fata cu portocale

Am terminat de citit cartea Fata cu portocale. O aveam de mult in biblioteca, dar mi-a amintit de ea Lola. Stii tu…Lola cu fabrica de visuri. Am citit-o dintr-o rasuflare, intre doua iesiri in parc. Obligatorii de Ziua copilului. M-a emotionat prin simplitatea subiectului si prin naturaletea scrisului. Este ca o poveste citita seara la lumina lampii, in seri de demult. Sau este – exact ca in carte –  ca o scrisoare simpla scrisa de un tata pentru fiul lui. Ca o lectie despre viata si dragoste. Pe care fiii trebuie sa o inteleaga inainte de a o trai. Pentru a putea iubi fara sa se teama si pentru a trai fara sa se gandeasca la efemer si la marea trecere. Pentru a intelege ordinea fireasca a lumii.

marialetitia

Citeste-o intr-o seara si sigur somnul tau va fi mai bun si mai odihnitor, iar lacrimile care, poate, vor curge vor spala amaraciunea zilelor in care ti-a fost teama! Pentru ca scrisul este cinstit si simplu, iar povestea trebuie sa fie adevarata. Ca viata noastra cea de ieri si de azi, ca povestile noastre pe care, scrise, nu le-am crede poate decat noi.

marialetitia