Calutul fermecat

Colierul pentru Ilinca l-am facut acum ceva vreme, cand ea si-a serbat ziua de nastere. Povestea vine acum, cu intarziere.

Calutul fermecat

Ilinca are pe colierul ei, in primul rand, culorile curcubeului, amestecate, imprastiate, cat sa umple o lume. O lume colorata, de copil de poveste. O lume plina de flori, crescute in pajisti cu iarba inalta, o lume cu mingi colorate si baloane zburatoare, o lume populata de buburuze, fluturi, trandafiri salbatici si motive geometrice. Care dau forma unei lumi in continua miscare si expansiune. Lumea ei, pazita de  unicornul magic, se mareste in fiecare zi. Se intinde pe taramurile cunoasterii de sine si de ceilalti.

Calutul fermecat

Pe cararile lumii mari, Ilinca paseste alaturi de unicorn. Ea este printesa pazita de unicorn. In povestile si in picturile medievale, unicornul, fiinta magica si nepamanteana, il reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu. Cel ce apara si insoteste pasii nostri, ai tuturor. Iar pe ai copiilor si ai printeselor-copii in primul rand.

Calutul fermecat

In marea aventura a vietii, prin gradina plina de flori, de culoare, de fluturi, de buburuze, de mare albastra, de ceruri nesfarsite  si de atatea necunoscute, prezenta lui, a unicornului,  este sigura. Aripile lui, insotind zborurile line ale copiilor, il pot face repede nevazut ochilor straini. Dar el este acolo, vazut si stiut numai de ochii copiilor. Cu unicornul alaturi, copiii cresc curajosi, puternici, generosi. Si plini de iubire. Capabili sa daruiasca atat de multa iubire. Fara de care, noi, cu totii, am fi cu mult mai saraci.

Ilinca, zboara si iubeste…Ssttt!….Nimeni nu stie, dar tu stii….Zborul tau de calut fermecat este mereu insotit de tainicul unicorn!

Ilinca sau calutul fermecat

Povestea de astazi este despre Ilinca. Sau Andreea. Sau calutul fermecat.

Eu o cunosc de aproape doi ani. De fapt, e mult spus ca o cunosc de doi ani. O stiu de doi ani, dar o cunosc de mult mai putin timp. Ilinca este o prietena foarte buna de-a fluturasului meu. Astfel, ea a intrat in viata noastra, a tuturor. A intrat lin, ca o adiere. Pentru ca Ilinca (uite, vezi, pot uneori sa iti zic Ilinca) este un calut cu aripi. Nu tropaie niciodata. Zboara usor, ca si cum ar pluti pe o pala de vant.

Are plete lungi si degete subtiri si sensibile, are glas cuminte si serios, are o privire senina si intrebatoare, iar miscarile ei sunt rotunjite si calme. Se apropie usor de lucruri si fapte, se apleaca asupra lor si isi pune foarte multe intrebari. Ti-am spus ca in ochii ei salasluieste permanent o intrebare nespusa. Careia nu i-a venit inca randul. Pentru ca Ilinca, in zborul ei rotit, de calut fermecat, urmareste totul pe toate partile.  Si lasa cuvintele sa se aseze, sa se coaca. Si abia apoi le da drumul in lume. In jurul aripilor ei plutesc, astfel, permanent, silabe, franturi de cuvinte care urmeaza sa creasca. In aceste momente, cand cuvintele au nevoie sa creasca, cand intrebarile se aduna si se formeaza, Ilinca tace. Se retrage in lumea de dincolo de ochii cei mari. In lumea intrebarilor nepuse.

Cand vine vremea si totul e judecat si crescut, cand toate se cristalizeaza si se aduna, franturile de cuvinte dispar, iar aripile se vad limpede. Sunt foarte asemanatoare petalelor unei flori. Au fost multa vreme roz, apoi s-au colorat grabit in mov, iar acum par sa reflecte cu placere toate culorile de pe lume. Totul depinde de lumina din jur si de cat de atent privesti. Dupa cum spuneam – ma cam iau cu vorba, se pare – atunci cand cuvintele dispar din jurul aripilor si patrund in sufletul deschis si mare al Ilincai, incep intrebarile. Iar Ilinca nu mai este deloc tacuta. Si nimeni in jur nu are voie sa taca. Toti cei care o iubesc trebuie sa raspunda si sa desluseasca sensul lucrurilor si al lumii. De ce? De ce? De ce?

Alteori, calutul fermecat danseaza. Canta si danseaza cu toate piciorusele si cu toate aripile. Cel mai mult ii place Michael Jackson, Iris si  – nu ai sa ghicesti niciodata – Selena Gomez. Nu stii cine este Selena Gomez? Nu conteaza, Ilinca stie si stie si grupul ei de prieteni. Si daca toata muzica este pe placul lor se pune de un mare spectacol si o mare distractie. Hainutele sunt de scena si nu stiu cum se face ca se potrivesc si pentru caluti si pentru fluturi si pentru buburuze. Si uneori si pentru veverite. (Dar povestea despre veverita o las pentru mai tarziu.)

De ce este Ilinca un calut fermecat? Pentru ca aripile ei imprastie pulbere de stele, pentru ca lumea ei este o lume buna si calda si de poveste, pentru ca este cuminte si nelinistita in acelasi timp, pentru ca stie sa zboare si stie sa danseze, pentru ca in jurul ei este liniste si totusi sunt foarte multe cuvinte, pentru ca piciorusele nu i se aud cand paseste, pentru ca vede lumea luminoasa si dreapta si pentru ca ii plac foarte mult calutii adevarati. Pentru ca e curajoasa si blanda si pentru ca ii iubeste, ei ii raspund la fel. O accepta si o conduc pe toate cararile povestii. Si ale lumii.

Povestea Ilincai ramane deschisa. Ea nu se termina aici pentru ca sunt atatea lucruri care nu s-au spus. Si atatea intrebari la care calutul nu a gasit raspuns pentru ca inca nu a intrebat. Pentru ca nu a venit randul intrebarii si pentru ca nu gaseste inca cuvintele. Dar le va gasi. Iar atunci cand se va intampla lucrul asta, cand toate intrebarile vor fi puse si toate raspunsurile vor fi date, Ilinca – sunt sigura – va ramane un calut fermecat. Iar daca va trebui sa isi ascunda aripile le va ascunde, dar stiu sigur ca ele vor fi mereu acolo. Si asta o va ajuta mereu sa zboare si sa pluteasca oriunde va vrea. Iar piciorusele ei de calut fermecat niciodata nu vor lovi pe nimeni si nu vor tropai. Doar vor dansa.

Printesa care s-a nascut departe

Printesa Christiana s-a nascut peste mari si tari…spune povestea. De fapt, numai peste multe tari. Era numai o mare intindere de uscat intre imparatia ei si tara in care s-a nascut. De ce s-a nascut departe de micuta ei imparatie? Erau vremuri grele, de restriste. Parintii ei plecasera departe de tristetea, de iobagia si de minciunile oamenilor de pe meleagurile natale. Printesa trebuia sa se nasca in locuri cu suflete mai limpezi. Chiar daca in locul in care au ajuns cerul este mai tot timpul innorat si ploua des, atmosfera e limpede si clara. Totul e curat, iar oamenii sunt benefici si pozitivi. Nimic nu intuneca nasterea printesei. Niciun gand rau, nicio clevetire, nicio durere, totul este lumina. Asa ca ea…
Nasterea micutei Christiana a fost foarte asteptata. Mama si tatal ei si-o dorisera foarte mult. Cu toate ca totii preavestitii vraci ai tarii de departe spusesera ca printesa va fi de fapt un print viguros, tatal ei stiuse ca minunea care crestea in pantecul mamei este o fetita puternica si dulce. Sufletul ei straveziu si nerabdator ii daduse numai lui de stire ca urma sa vina. Iar asteptarea a fost linistita, netulburata de vorbe, de credinte gresite, de dureri vechi. Christiana urma sa vina cu noi inceputuri, urma sa aduca cu ea lumina si fericirea. Micuta printesa detine secretul micilor bucurii care fac viata fermecata si dulce. Ea stie sa umple goluri si asteptari. Ea stie sa traiasca pe meleaguri straine si sa fie, totusi, o printesa cu sange latin. Frumoasa si cuminte si puternica. Si stie sa schimbe totul in jurul ei. Stie ca exista o lume de cucerit si graiuri straine de invatat, dar are rabdare. Ea stie ca regele si regina o vor creste puternica si fericita. Si ca va putea sa le faca, cand va fi suficient de mare, pe toate. Sa cucereasca spatiul acela intins dintre meleagurile straine si tara ei de origine, sa desluseasca tainele ascunse ale graiurilor lumii.
Va fi, nu exista nicio indoiala, stapana peste cel mai mare regat: inimile parintilor ei. Necuprinse, pline de iubire, de asteptare, de sperante, de tristeti, de fericire, de nou si vechi, de cuvinte latine si germanice, de prieteni, de lumina si intuneric. Printesa Christiana este printesa care s-a nascut departe. Si de asta, a primit numele de Christiana. Dar pentru ca este atat de aproape de sufletul mamei ei, pentru ca a pornit cucerirea acestui mare regat inca dinainte de a se naste, a primit si numele de Maria.
Sa fii sanatoasa Maria Christiana, iar norii sa nu se odihneasca niciodata deaspura fruntii tale!

Printesa Giulia si Gheorghita Fat-Frumos

Intr-un mic si frumos oras de la marginea tarii, locuieste o printesa pe nume Giulia. Printesa, ca toate printesele din poveste, este foarte frumoasa. Este mica, are numai cinci ani (de fapt urmeaza sa-i implineasca foarte curand), dar lumea ei este mare. Cunoaste litere si cifre, stie tainele lumii si o multime de povesti. De fapt, mica printesa Giulia traieste intr-o lume de poveste.

Am uitat sa iti spun ca Giulia, printesa democrata fiind,  merge ca orice copil la gradinita si apoi, pentru ca parintii ei sunt foarte ocupati cu treburile tarii si pentru ca nu are o bunica regina pe aproape, merge la after-school. A intalnit aici, inca de la inceput, copii mai mari, pe care Giulia i-a analizat, i-a ascultat si a invatat de la fiecare tot ce a putut. Si mai bune si mai putin bune. Dar repede cele rele sunt uitate. Iar printesei ii raman doar lucrurile bune si colorate: cuvintele, matematicile si alte povesti.

Am revenit la povesti. Micuta printesa, in fiecare zi, citeste povesti. De fapt, le reinventeaza. Inca de cand avea doar trei ani, la anumite intervale de timp, preaplina de joc sau de ceilalti, Giulia se retrage intr-un colt linistit, ia o carte si “citeste” povestea. Care este de fiecare data alta. Depinde de starea ei si depinde de cum au evoluat personajele intre timp. Doar personajele “traiesc” intre doua lecturi, nu?

Si astfel, in viata micutei printese, a intrat Gheorghita Fat Frumos. Acesta este un personaj de poveste autohtona (imi inchipui, desi eu, spre marea mea rusine, nu mai stiu din ce poveste coboara printre noi Gheorghita Fat Frumos), nu este universal ca micuta printesa. Cu toate acestea, admiratia ei pentru el este deplina si imediata. Si isi doreste sa il aduca acasa. Astfel ca, intr-o zi importanta pentru ea, cand a fost intrebata de mama ei ce nume si-ar dori pentru fratele ei – asta daca ar urma sa vina un frate – printesa a raspuns sigura pe ea si netulburata:

-Gheorghita Fat Frumos.

Iar regina si regele cetatii nu au stiut ce sa zica. Se gandisera la o multime de alte nume, erau in jurul lor tot felul de printi cu nume rasunatoare si vesele, dar de Gheorghita Fat Frumos nu auzisera niciodata. Fusese oare un print viteaz? Inca traia in povestea ascunsa sub un colt de perna?

Giulia nu a spus nimic. I-a lasat in pace. “Ei, parintii, chiar si de vita nobila fiind, nu stiu nimic”, gandeste printesa. Ochii ei mari si negri cauta cartea, iar povestea incepe. Ea stie ca printul acela real sau imginat de ea – nu are nicio importanta – va fi fratele ei. Iar ea va fi cea mai norocoasa si bogata printesa. Nimeni nu mai are printi din poveste coborati in casa.

Chiar daca mama si tata au ras si s-au gandit la o multime de alte nume (Giulia a auzit ca mama isi doreste sa il cheme Luca), micuta printesa cu pielea aramie stie ca undeva, in sufletul micutului frate, cand va fi sa vina, va sta ascuns curajul si iscusinta in lupta ale lui Gheorghita Fat Frumos. Si asteapta linistita. Nu se grabeste. Are timp, pana ce printul va veni pe lume, sa invete cu adevarat sa citeasca. Pentru ea si pentru el. Cladeste deja pentru ei amandoi o lume minunata. O cunosc deja toate cartile de prin colturi. O parte din fiecare dintre ele este in acea lume. O casa din asta, un copac din alta, copii si animalute din alte cateva, dar visul si farmecul lumii este cladit din toate la un loc.

Lumea printesei Giulia este o lume in care as locui si eu, daca nu as pierde cheia atat de des. M-as putea refugia acolo de cate ori imi este mult prea frig. Si, daca ar depinde numai de Giulia, as putea face asta pentru ca ea, micuta printesa, iubeste cu tot sufletul si ii ajunge lumea pentru toti. Dar, ca si mine, putini reusesc sa intre. Iar Giulia se simte cateodata singura. Dar acum stie ca peste noua luni in lumea povestilor construita de ea va intra si Luca. Sau Gheorghita Fat Frumos. Nici nu are prea mare importanta. Giulia nu va mai fi singura.Vor fi doi si totul va fi mult mai frumos.