e cea mai buna zi

In ciuda nenumaratelor incercari de a vorbi in Turcia, m-am hotarat ca azi sa fie cea mai buna zi. Trebuie.

O zi ca o sambata

A fost sambata. Asa am si traiat aceasta zi de sambata. Ca pe o sambata. M-am trezit relativ devreme, dar cu o stare de bine.  Buburuza si fluturasul se trezisera demult si toate erau deja peste tot prin casa. Saluri, peruci, papuci, carti, biscuiti si multe altele zaceau pe podele, pe paturi si mai stiu eu unde. Isi gasisera de lucru, nu au vrut sa ma deranjeze…Spre deosebire de multe alte dimineti cand am chef de cearta – numai si numai pentru ca asa sunt eu dimineata – in dimineata acestei zile de sambata, m-am binedispus si mai tare vazand cat de frumos era decorata casa mea si mi-am facut program impreuna cu fetele. Ne-am uitat la televizor, am mancat lapte cu cereale si apoi, am sustinut-o moral pe Maia la teme.

Cand, mai tarziu, au iesit cu totii afara – copii si tatic – am gatit cu chef si inspiratie. Bineinteles ca totul a iesit foarte bun, iar atmosfera din jurul mesei intinsa frumos si bogat a fost pe masura. M-am simtit ca atunci cand eram copil si intotdeauna, dar intotdeauna in weekend, ne adunam cu totii – noi eram si mult mai multi la noi acasa – in jurul mesei la pranz. Iar masa era cu doua feluri de mancare si cu desert. Cand eram copil mi se parea firesc sa fie asa. Abia acum cand am casa mea si masa mea de pus si de pregatit inteleg ca lucrurile nu se intampla pur si simplu, ca mama mea avea probabil o mare disponibilitate si o mare putere de a lasa toate ale ei de-o parte si de a pregati masa pentru noi toti ca pe o sarbatoare. Eu ma bucur pentru mine cand pot face asta cu placere si cu daruire, dar nu mi se intampla atat de des ca mamei mele. Adica nu la fiecare sfarsit de saptamana. Mai sunt si zile cu pizza, zile cu mancare rece si fara desert.

Dar astazi, am avut desert. Numai ca a fost programat pentru dupa somnul de pranz. Este vorba despre coca care trebuia transformata in biscuiti. Pe care i-au taiat fetele in forma de braduti, inimi, stele si semilune. A fost o intreaga cocaiala si fainarie in toata bucataria. Ca sa nu mai spun despre cati biscuiti au disparut cruzi in burtica buburuzei. Dar…fericirea a fost pe masura. Iar biscuitii au iesit un pic cam arsi, dar deliciosi.  Oricum, perfecti pentru ora de pictura care a urmat si pentru vizita de mai tarziu la prietenii nostri.

A fost o sambata calda si dulce, cu miros de biscuiti si acuarele. Minunata. Pe care mi-as dori-o sa se repete in fiecare zi.