Au inflorit teii de mai

Au inflorit teii de mai. Inflorirea lor s-a petrecut peste noapte sau poate peste zi, habar nu am, eu i-am vazut infloriti. Sau mai bine zis, i-am mirosit dintr-o rasuflare. Mirosul lor dulceag-amarui m-a atras pe alei tacute si ascunse. Nu stiam ce are special aceasta zi pana nu am zarit, ascunse printre frunze, florile teiului, galbui. Aerul parca devnise mai greu, mai trist. Si mai greu treceau clipele diminetii, cu florile teiului deasupra capului meu.

Am tacut brusc, in mijlocul cuvintelor, iar buburuza si fluturasul, m-au privit mirate. “De ce taci?”. “Ssstttt, liniste. Miroase….”, iar ochii lor frumosi s-au marit de uimire. Sunt mici, nu isi amintesc mirosurile anilor trecuti, asa ca fericirea este totala in fiecare an. Intr-un fel, in cazul florilor tacute de tei, este la fel si pentru noi. Mirosul lor pare ca se uita, dar uimirea este la fel de mare de fiecare data. Tacerea pe care ne-o impune prima adiere care miroase a tei este adanca in fiecare primavara tarzie, dar stiu sigur ca de uitat nu uitam de tot niciodata. Cred ca mireasma florilor de tei se imprima nevazut in memoria noastra primara, printre amintirile lucrurilor care ne-au invatat sa iubim.

Sunete

Lumea mea nu este tacuta

Sunetele intra si ies permanent.

Imi ascut auzul si ascult

aripile pasarilor batand aerul.

In lumea mea sunt nori si picuri de ploaie

Iar cantece vechi de chitara plutesc in noapte.

Spatiul e plin de soapte, multe soapte

Iar in piept imi bubuie tunetul durerilor trecute.

Vin oameni de pretutindeni

Si umplu aerul cu zgomotul pasilor lor.

Vin ganduri si acopera totul

Soapte, pasari, oameni, nori si cantecele vechi.

Ar trebui – nu-i asa Doamne? – sa fie liniste acum.

Dar gandurile ma asurzesc.