Tristete

A fost o zi foarte ciudata. A fost si ma bucur ca a fost si nu mai este. Ca s-a dus. Ziua, pentru ca starea de ireal a ramas. Ceva imi tot da tarcoale, ceva trist si de neinteles, iar mintea mea nu vrea deloc sa patrunda cuvinte si lucruri fara de noima.

Merg printre oameni si pasesc prin lume ca intr-o bula de aer. Mi s-a mai parut si alta data, am mai avut aceasta senzatie adeseori. Dar parca niciodata atat de acut ca in ziua ce tocmai a trecut. Sunt un om si ma atasez de oameni, ii iubesc pe unii oameni. Nu pe toti cu exact acelasi sens al verbului a iubi. Dar unii oameni imi plac foarte tare si atunci ii iubesc pur si simplu. Si, in acest caz, ma implic si ma daruiesc si ma bucur sa ii vad si pun lucruri si timp in miscare ca sa primesc si sa pot darui. Dar…oamenii sunt foarte interesanti….Exista atat de multa suspiciune si atat de multa tristete si atat de mula durere si atat de mult orgoliu in oameni, iar toate acestea pazesc si opresc fiecare zambet, fiecare gest si fiecare cuvant. Totul este intors si rastalmacit, totul este vanturat si zadarnicit, incat se urateste.  Cuvintele sunt scoase din fraze si contexte, gesturile sunt interpretate si micsorate, si totul numai pentru a ajunge la durere. Pentru ca ei, oamenii, nu pot si nu stiu sa fie fericiti. Nu pot sa aiba si sa fie si sa faca. Este mai usor sa nu aiba, sa nu faca si sa nu fie fericiti. Este mai usor sa creeze cosmaruri si scuze si pretexte pentru a-si indurera zilele si noptile.

Ma uit la oameni si mai ales la oamenii care imi sunt dragi. Ma uit si plang. Plang in sufletul meu, iar tristetea ma doare mai tare decat orice rana. Oamenii, aproape toti, aleg sa fie nefericiti. Aleg sa ii doara. Nu stiu sau nu pot sa se bucure. Iar, intr-un fel sau altul, aceasta tristete ajunge in lumea mea. Intra, pentru ca, in cazul oamenilor la care tin, portile sunt deschise. Si atunci, ma intorc la mine si la toate cele in care eu gasesc bucurie si zambet si sper, o data in plus, sa merg mai departe. Eu, asa cum sunt. Sa nu mi se franga nici de data asta nicio aripa.

Mirare

Ma mira foarte tare

acest sentiment de tristete ce traieste in mine

si nu inteleg
de ce mi se scutura praful de stele de pe aripi

si ratacesc ca un fluture bolnav

in jurul unui soare inselator…

de ce ma dor corzile sufletului

atat de tare

de parca m-ar arde?

ce intuneric

imi fura lumina

pe care mi-o daruieste soarele de dimineata?

unde dispare bucuria

pe care o inteleg cu mintea

si pe care ar trebui sa o traiesc?

am toate motivele

am milioane de motive si atat de multi oameni

am in jurul meu,
atat de multa iubire

si totusi

pe unde se scurge spre mine durerea?

unde se ascunde bucuria clipei si rasul, atat de firescul si binecuvantatul ras…

Singuratate

Se lasa un val greu de singuratate si de tristete peste lume…Totul este acoperit. Tu il vezi? Il simti cat este de greu? Cum faci sa mergi mai departe? Crezi ca fiecare are pe lume destinul lui? Crezi in alegeri pe care le face fiecare dintre noi, alegeri de viata si de moarte? Crezi ca traiam atat timp cat credem ca merita sa mergem mai departe si murim cand nu mai credem in asta? Nu crezi ca uneori alegerile celor din jurul nostru reusesc sa ne otraveasca sufletul? Nu stiu, cred ca este foarte tarziu, ar trebui sa ma odihnesc si poate maine lucrurile vor arata cu totul altfel…Poate se va ridica valul de singuratate, poate tristetea se va duce…

Zile de vineri

A venit peste mine o zi de vineri. Ma misc incet, am impresia ca altfel clipele s-ar desface in bucatele, ca timpul s-ar rupe. Imi pare ca sfarsitul acesta de saptamana a venit neasteptat. Desi, dupa toate zilele de joi ar trebui sa vina sfarsitul de saptamana. Dar nu mai sunt sigura ca este asa intotdeauna. Pentru ca ar trebui sa vina o data cu ziua de vineri si acel minunat sentiment de vineri. Dar astazi nu il am. Nu gasesc detasarea si linistea care insotesc de obicei zilele de vineri. Cele mai frumoase zile.

Probabil ca, undeva, in nebunia saptamanii care tocmai se duce, s-a consumat toata linistea si tot entuziasmul acestei zile. Dar inca incerc sa descopar intrarea in lumea minunata a sfarsitului de saptamana. Este pe aici, pe undeva. S-ar putea, sper, sa o gasesc intre doua tristeti sau intre doua uitari. Este aici, foarte aproape.